Cătălin Predoiu spune că nu are de ce să își ascundă întâlnirile cu M.R.Ungureanu

Data publicării:
catalin predoiu la digi24 mru

Discuția despre Mihai Răzvan Ungureanu a pornit de la faptul că au apărut câteva fotografii în care el și Mihai Răzvan Ungureanu sunt văzuți ieșind dintr-o berărie. Cătălin Predoiu a explicat că a fost invitat de fostul premier și că au băut trei beri.

Am băut o bere și noi, astă-vară. De fapt, vreo trei, ca să declar tot, și am plecat acasă. Asta e tot, nimic altceva”, a răspuns Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă a existat un „complot” cu privire la un tandem președinte-premier pentru alegerile viitoare, fostul ministru al Justiției a răspuns că nu.

Când doi oameni vor să se ascundă de cineva, fiți sigur că au suficiente mijloace să o facă. N-a fost cazul. Ne-am dus ca doi cetățeni. M-a invitat la o bere, m-am dus cu mare plăcere”, a adugat Cătălin Predoiu.

El a precizat că nu mai știe cine a plătit consumația, glumind că „probabil că au fost mai mult de trei beri”.

Cătălin Predoiu a menționat faptul că nu a condus și că Mihai Răzvan Ungureanu a avut șofer.

În privința unui posibil tandem cu alte partide de dreapta, Cătălin Predoiu a afirmat că în PDL este „cheia succesului”.

(PDL – n.r.) este mașinăria politică ce are forța să doboare USL. De aceea este important ca această mașinărie să meargă unsă”, a mai spus Cătălin Predoiu.

„Nici unul dintre membrii PDL nu este în prezent candidat la prezidențiale. Ce mă preocupă în acest moment este relația mea cu partidul meu. Mă preocupă să fiu în fiecare zi mai bun, capabil de o astfel de responsabilitate. Tot ceea ce mă preocupă în acest moment este să câștig. Dacă acel candidat al PDL va fi cel mai bun din tot ce înseamnă dreapta, va candida și va învinge, convingerea mea e că acel candidat al PDL tocmai pentru că trece printr-o competiție internă va fi suficient de puternic să învingă mașinăria electorală a USL”, a declarat Predoiu.

El a adăugat că inclusiv președintele PDL, Vasile Blaga, a spus că „cel mai bine plasat, cel care va avea cele mai bune șanse” va fi cel ales.

„Domnul Ungureanu știe cât de mult îl apreciez, dar acum este prematur sa vorbim acest lucru, din punctul meu de vedere. Nu sunt în măsură să ofer funcții, scheme și alte aranjamente poate unele cu miez. Trebuie să îmi asum această bătălie”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat la Digi24 că PDL și-ar dori fuziuni prin absorbție cu celelalte partide de dreapta. Dacă liderul Forței Civice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, va veni în PDL și va dori să se înscrie în cursa internă pentru a fi desemnat candidat la Cotroceni, atunci alegerile interne în PDL pentru nominalizarea prezidențiabilului ar putea fi amânate după termenul de 15 decembrie, a spus Vasile Blaga în emisiunea „Kilometrul 0” de la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...