Ce făceau miniștrii în copilărie, de Crăciun

Data publicării:
ministri

Și miniștrii au fost copii odată! Unii dintre ei au bătut ulițele satului împreună cu trupa de gălăgioși, rumeni în obraji și bucuroși nevoie mare că au ieșit la colindat. Cum petreceau miniştrii Crăciunul pe vremea când nu ţineau frâiele ţării? Câțiva membrii ai Cabinetului Dăncilă s-au detașat de ședințele de Guvern și au fost de acord să se uite în urmă, la vremurile când erau copii.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății: Cel mai mult îmi plăcea să merg la colindat. Aveam o trupă de copii cu care mergeam în fiecare an. Am fost până în clasa a VII-a la colindat în sat. Este cea mai frumoasă și plăcută amintire pe lângă faptul că atunci, împreună cu mama și cu tata împodobeam bradul în seara de Ajun înainte să merg la colindat. Și când voiam să impresionăm, colindam „O, ce veste minunată!”, dar numai la anumite case.

Că aveau voce, că nu erau foarte talentați, nici nu mai conta! Colindul este amintirea cea mai dragă a miniștrilor de azi.

Daniel Breaz, ministrul Culturii: Îmi aduc foarte bine aminte de colinda din Ajunul Crăciunului, atunci când eram copii, ce pot să spun, undeva în jurul vârstei de 10 ani mergeam. În satul meu, Obreja se numește. Era o tradiție în care copiii mergeau și colindau din casă în casă, primeau colăcei, primeau alte dulciuri, citrice, mere, alte fructe. Abia așteptam să se întâmple acest eveniment.

În stilul propriu, ministrul Justiției e de acord cu colegii săi. Toate datinile copilăriei le păstrează în suflet.

Tudorel Toader, ministrul Justiției: Sunt multe amintiri și cele mai frumoase sunt cele din copilărie. Perioada în care și eu mă duceam cu cei de vârsta, de generația mea, cu diverse obiceiuri. Era bucuria de a colinda pe de o parte, era bucuria de a revedea oamenii pe de altă parte.

Reporter: O amintire dragă de când erați mic? Ce vă plăcea să faceți cel mai mult de Crăciun? Să mergeți cu colinda, să tăiați porcul, să faceți bradul?

Petre Daea, ministrul Agriculturii: Să le fac pe toate alături de frații mei și de părinții mei.

Ministrul Mediului nu pare să fi fost cel mai cuminte copil. Mai degrabă unul curios, care împreună cu sora ei a fost pregătită oricând să dezvăluie planurile Moșului Crăciun.

Graţiela Gavrilescu, vicepremier: De fiecare dată, în fiecare an, aveam anumite dorințe și eu și sora mea și făceam o scormoneală în dulapuri să vedem dacă cumva Moș Crăciun, cam ce aduce. Câteodată mai dădeam peste ele, altădată cu siguranță nu, pentru că mama avea timp să le pitească, le ținea la serviciu.

Ministrul Apărării povestește cum, din postura de părinte, tradițiile s-au mai schimbat. La fel și poveștile despre perioada Crăciunului.

Gabriel Leș, ministrul Apărării: Am discuții permanente cu fiul meu cel mare, 9 anișori, care îmi spune cum ai putut trăi în perioada respectivă, fără telefoane, fără tabletă? Fără tehnologie, că el așa spune. Și au fost perioade frumoase.

De toate amintirile copilăriei, înalţii demnitari de la Guvern vor avea timp să tot povestească... până joi, când se întorc la ședința de guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți fi obligat să plătești interfonul sau camerele video de la bloc? Ce spune legislația actualizată
Digi FM
Fără microbuz școlar și hârtie igienică, la o școală din Iași, din cauza rezultatelor slabe ale elevilor la...
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Tom Cruise, record mondial pentru cele mai multe sărituri cu parașuta în flăcări, în noul film „Misiune...
Adevarul
Patriarhul a dispus ca Becali să nu mai aibă acces la strana Catedralei Patriarhale: deranjează când cântă
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Un cadou otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Tom Felton revine în rolul lui Draco Malfoy, la 14 ani de la ultimul film "Harry Potter": "Ciupește-mă să văd...
UTV
Cătălin Crișan, acuzat că și-ar fi agresat fosta iubită. Artistul neagă totul: „Nu lovesc nici măcar o muscă”