Ciolacu: Am decis, împreună cu ministrul Mediului, ca programul RetuRo să nu mai fie amânat încă o dată

Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu. Foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a convenit împreună cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, ca punerea în aplicare a programului RetuRo să înceapă în perioada următoare, iar programul să nu mai fie „sub nicio formă” amânat încă o dată.

Şeful Executivului a făcut miercuri o vizită la fabrica Coca Cola Ploieşti, unde s-a realizat o „investiţie verde” privind producţia de PET reciclat.

„Împreună cu Ministerul Mediului avem programul RetuRO, cred că acest exemplu de bună practică va fi începutul programului. Nu mai este un secret, am decis împreună cu domnul ministru al Mediului sub nicio formă să nu se mai amâne, încă o dată, punerea în aplicare a programului. Cred că e un moment de cotitură în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi, în sfârşit, intrăm şi noi în direcţia corectă în ceea ce priveşte reciclările, închizând întreg cercul”, a spus Ciolacu, citat de Agerpres.

În alocuţiunea susţinută la fabrica din Ploieşti, premierul a anunţat că derularea „celui mai mare proiect de sustenabilitate din România” va începe într-o lună.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...