Ciolacu îl atacă din nou pe ambasadorul Muraru: Când urci sărind etape, la un nivel prea mare, vine un moment când te faci de râs

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu andrei muraru
Premierul Marcel Ciolacu (foto stânga) și ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru (foto dreapta). Sursă colaj foto: Inquam Photos - Octav Ganea/ George Călin

Premierul Marcel Ciolacu s-a referit, marți, în Washington, la ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, ca fiind „un personaj care a fost depășit de calitatea diplomatică pe care a avut-o” și că „sărind anumite etape, la un nivel prea mare, vine un moment când te faci de râs”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Retragerea unui ambasador este atributul președintelui României. N-am apucat să vorbim. Singurul lucru pe care l-am făcut, cum este și normal, am stat de vorbă cu doamna ministru Odobescu, care este membră a Guvernului.

Cred că vorbim prea mult despre acest subiect și prea mult despre un personaj care a fost depășit de calitatea diplomatică pe care a avut-o.

Nu vreau să intru...pentru că contextul nu este unul favorabil și nu vreau ca acum să vorbesc despre diplomația română, care își face datoria peste tot, pentru o excepție sau un moment emoțional al unui domn ambasador.

De obicei, în viață, de multe ori, ca și în politică sau în diplomație, când urci, sărind anumite etape, la un nivel prea mare, vine un moment când te faci de râs”, a declarat Marcel Ciolacu.

Declarațiile vin ca răspuns la întrebările jurnaliștilor despre scandalul dintre premier și ambasador.

Marți, Ciolacu a declarat că, dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis, l-ar fi retras de urgență din funcție pe Andrei Muraru, după reacţia ambasadorului în timpul vizitei oficiale pe care prim-ministrul o efectuează în SUA.

Andrei Muraru: Am fost exclus de la întâlnirile politice

Ambasadorul României în SUA a afirmat, luni, că a fost exclus de la întâlnirele politice pe care Marcel Ciolacu urma să le aibă în Statele Unite ale Americii şi a declarat, la întâlnirea cu românii din SUA, că rolul său în această vizită s-a încheiat. În replică, Marcel Ciolacu i-a spus că „important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare”.

Luni, premierul a participat la ceremonia oficială de depunere a unei coroane de flori la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington. Premierul s-a întâlnit cu secretarul de stat american Antony Blinken, secretarul apărării, Lloyd Austin și cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.

Ciolacu s-a întâlnit și cu reprezentanții conducerii Comitetului pentru forțe armate din Camera Reprezentanților, Mike Rogers și Adam Smith, cu co-președinții Comitetului pentru relații externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardin și James Risch, și cu co-președinții Grupului de prietenie cu România din Camera Reprezentanților, Mike Turner și Elissa Slotkin.

Prim-ministrul și delegația guvernamentală discută și cu reprezentanții companiilor Google, Lockheed Martin și cu reprezentanții conducerii United States Energy Association.

Marcel Ciolacu este în vizită oficială la Washington D.C. şi la New York până miercuri, împreună cu o delegaţie guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi ministrul Economiei, Radu Oprea.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de George Simion faţă de Ilinca, în secţia de votare! Imaginile vorbesc de la sine
Digi FM
George Simion, ironizat de români după ce a declarat că este câștigător al acestor alegeri: „De ce fugem de...
Pro FM
Ani la rând s-a spus că e de nerecunoscut, iar acum pare să fi renunțat la fillere. Madonna, apariția care...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă într-o rochie albă care i-a subliniat perfect silueta. Prima declarație despre Tom...
Adevarul
Alegerea noului președinte român, analizată de presa din toată lumea. „România se află la răscruce de drumuri”
Newsweek
Cum a fost păgubit un pensionar cu 5000 de lei la pensie. Casa de Pensii zice că nu e singurul caz
Digi FM
Fericiți și emoționați. Jennifer Lawrence și Robert Pattinson, ovaționați nouă minute la Cannes pentru „Die...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Fran Drescher, reuniune emoționantă cu mama ei din "Dădaca". Renee Taylor are 92 de ani și a rămas o femeie...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...