Ciolacu, despre posibila eliberare a lui Dragnea din închisoare: Din postura de președinte al PSD nu îl voi contacta

Data publicării:
marcel ciolacu si liviu dragnea
Liviu Dragnea și Marcel Ciolacu în Parlament. Foto: arhivă Inquam Photos/Octav Ganea

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus miercuri într-o conferință de presă că este „posibil (...) ca om” să îl contacteze pe Liviu Dragnea, dacă va fi eliberat din închisoare, însă nu va face acest lucru din postura de președinte al Partidului Social Democrat.

Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă Liviu Dragnea poate să revendice un loc în PSD, în contextul în care fostul președinte al partidului a primit azi aviz pozitiv pentru eliberare de la Penitenciarul Rahova. Întrebarea a venit și în contextul în care Vasile Dîncu a declarat că orice persoană care și-a ispășit pedeapsa poate să revendice un loc în PSD.

„Presupun că domnul Dîncu se referea juridic. Haideți să vedem. E dreptul constituțional al domnului Liviu Dragnea să ceară eliberarea condiționată, presupun că nu e singurul român care a solicitat acest lucru, aflat în situația respectivă. Nu cunosc ce prevede condamnarea domnului Dragnea, cât timp nu are voie să facă politică, interdicțiile cetățenești, dacă există așa ceva. E o discuție care nu-și are rostul în acest moment”, a răspuns Ciolacu.

Întrebat dacă îl va suna, dacă fostul președinte PSD va fi eliberat condiționat, Marcel Ciolacu a răspuns:„Pe domnul Dragnea? Nu, în acest moment nu. Ca om, e posibil să fac acest lucru, dar nu din postura de președinte al partidului”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Fostul lider PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, unde execută pedeapsa, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a susţinut atunci că nu a autorizat ca Dragnea să dea acel interviu, iar Penitenciarul Rahova l-a sancţionat pe fostul lider social-democrat cu ridicarea dreptului de muncă în atelierul auto al închisorii.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...