Video Ciolacu, întrebat dacă e o rușine să fii moldovean: Cu toții suntem made in România. A fost o glumă cu adevărat nereușită

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - SEDINTA DE GUVERN - 11 APR 2024
Premierul Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, duminică, întrebat de jurnaliști dacă e o rușine să fii moldovean, că toți suntem made in România, iar declarația că Buzăul nu este în Moldova, care a stârnit reacții virulente, a fost doar o glumă „cu adevărat nereușită”.

Întrebat dacă e ceva jignitor să fii moldovean, Ciolacu a răspuns: „Cu toții suntem made in România. Știți la fel de bine ca mine că aceea a fost o glumă, cu adevărat nereușită. Îmi pare rău și a fost o glumă nereușită. Știți că și eu și Firea, după 3 zile de maraton, începi să te mai relaxezi și vrei să schimbi ceva. Sunt moldovean ce aveți? Mama e din Tecuci, tata din Oltenia, o combinație”.

Ciolacu a mai explicat anterior că afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că „nu a fost nimic peiorativ” și a spus că își cere scuze „dacă cineva s-a simțit jignit”.

„Înainte de orice sunt român. Îmi iubesc ţara şi cred în Dumnezeu. Sunt moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovinean. Mama era din Tecuci. Deci departe de mine sa jignesc pe cineva. Văd ca s-a interpretat o glumǎ pe care am făcut-o în Timişoara şi unii încearcă să o speculeze politic. Nu a fost nimic peiorativ. Dacă cineva s-a simţit jignit îmi cer scuze, nu asta mi-am dorit”, a scris Marcel Ciolacu, vineri pe Facebook.

El a mai spus că „respectul pentru Moldova se vede în proiectele mari de infrastructură pe care le facem aici în ultimii ani, tocmai pentru a recupera decalajale faţă de celelalte regiuni ale ţării”.

„Jignirea adevărată este când propui candidaţi precum un hoţ de tablă şi un primar penal dintr-un grup infracţional organizat şi te aştepţi ca oamenii să îi voteze. P.S: Mereu am simţit multă căldură atunci când am fost în Moldova. Şi voi reveni de fiecare dată cu acelaşi respect şi preţuire”, a completat Ciolacu.

Citește și: Ciolacu, criticat după ce a zis că „Buzăul nu e în Moldova, nu mă jigniţi”: „O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică”

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri