Ciolacu se plânge ambasadelor și liderilor europeni că Iohannis refuză premier PSD: Românii ne-au dat un mandat clar să conducem

Data publicării:
marcel ciolacu își pune masca pe față
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a trimis o scrisoare liderilor de stânga din Europa. Foto: INQUAM Photos/Sabin Cîrstoveanu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a trimis, joi, scrisori ambasadelor și liderilor politici de stânga din Europa, în care se plânge că președintele Klaus Iohannis nu vrea să numească un premier de la PSD și le cere acestora sprijin public până la consultările care vor avea loc luni, la Palatul Cotroceni.

„PSD a obținut o victorie mare duminică. Am câștigat alegerile parlamentare cu un scor de aproape 30%. Partidul de guvernământ, PNL, a fost la 5 procente în spatele nostru. Românii au dat un mandat clar pentru conducerea țării în aceste vremuri dificile”, își începe Ciolacu scrisoarea.

Președintele PSD susține că PSD este singurul partid care și-a revizuit listele electorale și ca „noul PSD” își reafirmă angajamentul pro-european. 

Ciolacu spune că rezultatul alegerilor trebuie respectat și „potrivit Constituției”, partidul câștigător trebuie invitat să nominalizeze premierul.

„În ciuda acestui lucru, președintele Klaus Iohannis a decis să se implice personal în campanie și să înceapă negocierile cu partidele politice. (...) Românii ne-au dat legitimitatea să nominalizăm prim-ministrul și să încercăm formarea unui Guvern”, le scrie Marcel Ciolacu liderilor socialiști din Europa.  

Constituția prevede, însă, că președintele desemnează prim-ministrul de la partidul care a câștigat majoritatea absolută în Parlament, ori, dacă nu există o asemenea majoritate, premierul este desemnat în urma consultării partidelor reprezentate în Legislativ.

În încheierea scrisorii, președintele PSD cere sprijin de la ambasade și le cere liderilor socialiști europeni să „susțină prin mesaje publice” Partidul Social Democrat pentru a-l forța pe președinte „să respecte votul românilor”. 

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri