Cioloș: Concluzia discuției cu președintele a fost că va analiza propunerea noastră și va veni cu un răspuns

Data actualizării: Data publicării:
Dacia Cioloș face declarații.
Dacian Cioloș, președintele USR. Foto: Inquam Photos / Dacian Cioloș

Președintele USR, Dacian Cioloș, a spus, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că președintele Klaus Iohannis va analiza propunerea partidului său pentru premier și că va oferi un răspuns „în următoarele ore”. El totodată a declarat că PNL și UDMR nu au denunțat coaliția și că USR este în continuare deschis la discuții cu aceste partide. Cioloș a spus că președintele Klaus Iohannis „este neplăcut surprins că n-au existat discuții între partide până acum”.

„USR are o propunere atât de program, de măsuri imediate pe care am avut ocazia să le dezvoltăm și să i le prezentăm domnului președinte. Avem și o propunere de premier în persoana președintelui USR și am spus că această propunere e una foarte serioasă, că suntem gata să ne asumăm acest rol.

Domnul președinte ne-a confirmat ceea ce a rezultat din concluziile prezentate de celelalte partide care au participat la consultări până acum, că nu a primit nicio altă propunere de premier, că pare că partidele fug de această responsabilitate.

Domnul președinte ne-a spus că va analiza această propunere foarte serios. De acum înainte mingea este la domnul președinte.

Ne-a spus că este neplăcut surprins că n-au existat discuții între partide până acum. I-am spus că noi am fost deschiși pentru discuții cu partenerii noștri de coaliție, care este încă în vigoare, pentru că n-a fost denunțată de niciunul dintre cei trei parteneri. Noi rămânem deschiși la discuții.

Dacă președintele va face această propunere și va lua în considerare propunerea noastră, de mâine vom avea discuții cu partenerii de coaliție. Dar noi am avut intenția asta (de a discuta cu liderii PNL și UDMR - n.r.) și până acum. Eu am dat un semnal președintelui PNL pentru a avea o discuție. Probabil că PNL nu a fost pregătit pentru o discuție”, a spus Dacian Cioloș, după consultările de la Cotroceni.

De asemenea, el spune că președintele Iohannis nu a reluat criticile la adresa USR în timpul consultărilor și nu le-a spus că nu-și dorește ca USR să mai fie la guvernare.

„A avut în introducere o mențiune, dar nu a stat prea mult pe acest subiect. I-am explicat că nu am putut să funcționăm cu decizii în cadrul coaliției.

Concluzia discuției a fost că va analiza propunerea pe care am făcut-o și că va veni cu un răspuns în următoarele ore”, conchide liderul USR.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...