Florin Cîțu, după decizia CCR privind majorarea pensiilor cu 40%: România nu și-a permis anul trecut, nu-și permite nici acum

Data actualizării: Data publicării:
un batran se sprijina intr-un baston intr-un azil
Foto: Guliver/GettyImages

România nu și-a permis anul trecut creșterea pensiilor cu 40%, nu-și permite nici acum, a declarat miercuri premierul Florin Cîțu, după decizia CCR.

"România nu şi-a permis anul trecut. Nu-şi permite nici în 2021 acest lucru. În acest moment, legea merge la promulgare pentru domnul preşedinte, care are două variante: să trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta.

Eu vă spun că noi avem deja - acest Guvern - un precedent şi coaliţia şi-a asumat un calendar de creştere a pensiilor.

Vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi ni l-am asumat. Aceasta este varianta pe care mergem noi. Este o creștere a punctului de pensie în condițiile economice actuale.

Anul trecut nu au fost multe țări care au crescut pensiile. Eforturile de anul trecut au fost mari, creșterile de anul trecut se susțin și anul acesta.

Pentru anul viitor există o ordonanță în vigoare cu cât să crească pensiile. Pensiile au crescut și anul trecut cu 14%, vor crește și în 2021", a spus Cîțu.

Citește și:

900.000 de pensionari din România, la limita supraviețuirii. Ei primesc o pensie de 800 de lei

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita