Ciucă spune că oficialii de la Bruxelles susţin aderarea României la Schengen. Măsurile anunțate pentru a convinge Olanda

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă face declaratii de presa
Premierul Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia IMages

Premierul Nicolae Ciucă spune că oficialii europeni cu care a discutat la Bruxelles i-au transmis că susţin procesul de aderare al României la Spaţiul Schengen. El adaugă că sunt „unele probleme care trebuie clarificate” cu Olanda și că o delegație olandeză va fi invitată în România în acest sens. Premierul a mai spus că sunt „perspective pozitive” pentru ridicarea MCV.

„În ceea ce priveşte Schengen, vreau să vă spun că toţi interlocutorii au subliniat susţinerea de care România se bucură pentru a finaliza procesul de aderare la Schengen. Au fost două activităţi de evaluare, iar rezultate comisiei de evaluare sunt cât se poate de pozitive şi asigură continuarea cadrului de evaluare şi discuţii în vederea clarificării oricărei probleme la nivelul oricărui stat membru Schengen, astfel încât, atunci când va fi luată decizia în Consiliul JAI să avem susţinerea în acest sens”, a spus Nicolae Ciucă, la finalul vizitei la Bruxelles.

„Sunt unele probleme care trebuie clarificate în relația bilaterală cu Olanda. Au fost întreprinse demersuri și am arătat deschidere pentru punerea la dispoziție a tuturor elementelor care sunt necesare pentru a finaliza aceste clarificări”, a spus premierul.

„A fost transmisă o scrisoare de invitare din partea ministrului de Interne la adresa ministrului de Interne olandez, astfel încât o delegaţie să vină în România şi să poată să vadă tot ce s-a întreprins şi am convingerea că toate aceste chestiuni vor fi rezolvate în timp oportun”, a adăugat Ciucă.

În ceea ce privește MCV, premierul a spus că au avut loc discuţii între ministrul justiției, Cătălin Predoiu, şi comisari europeni şi „sunt perspective pozitive astfel încât României să îi fie ridicat acest capitol”.

Ciucă: Raportul privind aderarea României la Schengen este „foarte pozitiv”

Ciucă a spus că nu a citit raportul misiunii de evaluare pentru aderarea la Schengen, pentru că nu este public, însă din datele membrilor care au participat la analizarea raportului acesta este „foarte pozitiv”.

„Este o dovadă a faptului că România a făcut ceea ce trebuie astfel încât să îndeplinească standardele şi condiţiile aquis-ului Schengen şi - o să repet - acest demers nu se va opri la momentul în care vom primi aprobarea să intrăm în Schengen”, a spus el.

„Am demonstrat că suntem în măsură să protejăm graniţele externe. Am făcut-o şi mai abitir – şi provocarea pe întreg serviciul de graniţă a fost una cât se poate de complexă şi dinamică - şi azi putem să ieşim, după atâta timp, să spunem că România are procedurile îndeplinite”, a adăugat Ciucă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri