Codrin Ștefănescu, replică pentru Negoiță: Să nu luați în seamă obraznici mici de genul acesta

Data actualizării: Data publicării:
Codrin Ștefănescu
Codrin Ștefănescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul general PSD Codrin Ștefănescu l-a ironizat, luni, pe primarul Sectorului 3 al Capitalei Robert Negoiță, după ce acesta s-a declarat surprins plăcut de rezultatul alegerilor, precizând că astfel de „obraznici mici” nu trebuie luați în seamă pentru că nu au nicio legătură cu partidul.

„Să nu luați în seamă obraznici mici de genul acesta pentru că nu au nicio legătură cu partidul. Noi în momentul de față trebuie să fim foarte uniți, să găsim soluții, am înțeles mesajul pe care electoratul l-a transmis, toată lumea în partid cere analize serioase în fiecare județ să vedem unde s-a greșit pentru că sunt organizații care au obținut peste 47% și organizații ca a domnului Robert Negoiță, care luat 16%. Evident că acum toți cei din partid așteaptă o întâlnire. Noi suntem încă la sediu pentru că avem foarte multe probleme în aceste ore, sunt contestații, sunt întâlnirea cu avocații, BEC-ul încă nu s-a exprimat cu rezultatul final care este și rezultatul legal. Lucrurile sunt destul de clare. Știm că ne aflăm pe poziția doi”, a declarat Codrin Ștefănescu, la Antena 3, potrivit Mediafax.

Reacția secretarului general PSD vine după ce primarul Sectorului 3 al Capitalei a catalogat rezultatul alegerilor europarlamentare ca fiind o „surpriză plăcută”, precizând că „un anumit mod ticălos de a conduce nu a trebuit și nu trebuie încurajat, ci, dimpotrivă, sancționat”, ceea ce s-a și întâmplat.

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a prezentat luni primele rezultate parțiale la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Astfel, potrivit datelor centralizate până la ora 10.23, PNL a obținut 618.197 voturi (26,23%), PSD 558.234 voturi (23,68%), iar USR-PLUS a primit 483.493 voturi (20,51%).

De asemenea, ProRomânia a obținut 165.315 voturi (7,01%), PMP 130.906 voturi (5,55%), UDMR a primit 142.993 voturi (6,07%), iar ALDE a obținut 100.005 voturi (4,24%)

Potrivit lui Muhuleț, la referendum, din 2.004.902 voturi centralizate, 1.625.321 au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție. De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, din cele 1.992.857 voturi centralizate 1.619.681 au fost favorabile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri