Concedii medicale | OUG nu a fost nici acum publicată. Mamele și bolnavii au rămas cu banii tăiați
Data actualizării: Data publicării:
Foto: GettyImages
La mai bine de o săptămână de la aprobarea în ședința de Guvern din 22 februarie, Ordonanța de urgență prin care Executivul Dăncilă încearcă să repare unele efecte negative produse de „revoluția fiscală” a PSD-ALDE nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, ea nu se aplică, nu există, drept pentru care mamele aflate în concediu pre- și post-natal și bolnavii aflați în concediu medical s-au trezit că angajatorii le-au reținut în continuare CAS mărită, nu plafonată la nivelul lunii decembrie 2017.
Sursă foto: Getty Images
„Deși a fost aprobată (ordonanța de urgență privind concediile medicale și maternale - n.r.), nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial și ieri am încasat de la angajator o sumă foarte mică, puțin peste un sfert de salariu. A fost reținută CAS 25% și pe ianuarie și pe februarie. Este imposibil să mă pot descurca doar cu acești bani până pe 15 aprilie când ar trebui să primesc indemnizația de creștere copil, căci am avut concediu până pe 20 februarie. Am doi copii, cu grădiniță și rate de plătit”, a scris A.D., pe adresa de mail a Digi24.
Cu siguranță, cazul acestei mame nu este nici pe departe singular.
Problema este că Executivul nu a publicat nici acum, via Secretariatul General al Guvernului, ordonanța de urgență adoptată în ședința din 22 februarie.
Intitulată OUG privind reglementarea unor măsuri în domeniul sănătății, ordonanța ar stabili, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, plafonarea contribuțiilor de asigurări sociale la nivelul anterior intrării în vigoare a „revoluției fiscale”.
Plafonarea ar avea ca termen 30 iunie 2018 pentru persoanele aflate în concediul medical, respectiv 30 septembrie 2018 pentru mamele aflate în concediu pre- și post-natal.
Cum Guvernul nu a publicat nici măcar pe propriul site forma finală a ordonanței de urgență adoptate, singura variantă cunoscută a actului normativ este cea care a intrat în ședința de Guvern.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.