Congresul USR PLUS se va desfășura în sistem hibrid, fizic și online

Data publicării:
Dan Barna și Dacian Cioloș, cei doi copreședinți ai USR PLUS la o conferinta
Congresul USR PLUS va avea loc în sistem hibrid. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Biroul Național al USR PLUS a decis, vineri, organizarea congresului din 2-3 octombrie în sistem hibrid, fizic și online. În sala de la Romexpo vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanțare socială și vor purta mască obligatoriu.

La congresul USR PLUS participă doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Național, dar în având în vedere situația epidemiologică și restricțiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS își asumă respectarea regulilor și a decis organizarea congresului în sistem hibrid, transmis reprezentanții partidului. 

Astfel, în prima zi a congresului vor fi prezenți la Romexpo copreședinții USR PLUS, membrii Biroului Național, echipele care candidează la Biroul Național și vor susține prezentări, invitați internaționali, comisia electorală, staff-ul tehnic și presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanțare socială și vor purta mască obligatoriu.

Cei 1200 de delegați care vor vota în cadrul congresului componența noului Biroul Național vor veni la locație împărțiți pe fluxuri orare pentru a-și exercita votul.

Evenimentul de la Romexpo din 2 octombrie va fi transmis LIVE integral, astfel încât toți membrii USR PLUS să urmărească discursurile de la Romexpo.

În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o ședință exclusiv online.

"USR PLUS reiterează mesajul de încurajare a vaccinării, singura soluție pentru a învinge pandemia, și face un apel la toate forțele politice să respecte regulile și să transmită mesaje de responsabilitate pentru public", se arată în comunicatul transmis de Biroul Național al USR PLUS.

Citește și: Cioloș câștigă în fața lui Barna primul vot pentru șefia USR PLUS. Va fi organizat însă turul al doilea

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Cum arată acum fostul iubit și coleg al lui Cameron Diaz din „There's Something About Mary”. Matt Dillon are...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Un ofițer de poliție din Londra a fost concediat pentru insulte rasiste la adresa unei colege românce
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Dwayne Johnson, greu de recunoscut cu păr bogat, fără tatuaje și cu un chip diferit. Machiat perfect pentru a...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...