Darius Vâlcov îl atacă pe Klaus Iohannis: Vrea să se plimbe cu bucătarul peste tot

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis, receptie - presidency.ro 3

Decizia finală a rectificării bugetare aparţine prim-ministrului, inclusiv în ceea ce priveşte bugetul Administraţiei Prezidenţiale, a declarat, sâmbătă, consilierul guvernamental pe probleme economice Darius Vâlcov, adăugând că, atunci când există o execuţie bugetară proastă, nu înseamnă că trebuie alocaţi bani în plus.

20170619_ICCJ_DARIUS_VALCOV_01_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Este decizia doamnei prim-ministru (n.r. - în ceea ce priveşte rectificarea bugetară). Noi suntem pregătiţi, nu ştim dacă au venit şi avize de la CSAT pentru bugetele de la instituţiile SRI, SIE şi aşa mai departe, Administraţia Prezidenţială. Dar, în momentul în care vor fi şi aceste avize - n-ar fi ele necesare -, rectificarea a fost pusă pe site, ea va trebui să înceapă", a afirmat Vâlcov la Antena 3, potrivit Agerpres.

Întrebat cum au decurs discuţiile în privinţa bugetului Administraţiei Prezidenţiale, care reclamă o tăiere de 11 milioane de lei, Vâlcov a arătat că „nu este vorba de dat un ban în plus sau în minus”.

„Dar atunci când ai o execuţie atât de proastă a bugetului doar pentru că îţi doreşti tu să te plimbi cu bucătarul peste tot pe unde te duci la vilele de protocol, asta nu înseamnă că trebuie să-ţi acorde cineva mai mulţi bani la rectificare. Deci, aşa cum şi-a aşternut, aşa doarme fiecare - n-au cheltuit banii, pot să-i cheltuie data viitoare. Rămâne valabilă acea tăiere? Este decizia doamnei prim-ministru, eu doar am făcut această recomandare atât ministrului de Finanţe, cât şi doamnei prim-ministru”, a spus consilierul premierului.

El a dat asigurări că Administraţia Prezidenţială va avea bani pentru angajamente, referindu-se astfel la organizarea la Bucureşti a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări sau la deplasările externe ale şefului statului.

„Mai ales în momentul de faţă, dar şi după rectificare, creditele angajament, adică angajarea sumelor, se vor putea face pentru că la rectificare numai (...) efectiv banii în cont se iau. Deci, angajamentele se vor putea face. Şi dacă vor face aceste angajamente şi vor depăşi limita sumelor bugetare pe care le au la dispoziţie, bineînţeles că printr-o rectificare imediată sau prin fondul de rezervă se vor acorda banii necesari. Dar deocamdată, atunci când ai cheltuit sub 40% din ceea ce ai avut alocat în şapte luni de zile, la ce să te aştepţi? O să discutăm şi la următoarea rectificare cu toate ministerele la fel, or să spună: 'Iar ne-au tăiat pentru că n-am avut bani'. Nu, cine şi-a cheltuit banii a primit în plus, cine nu şi-a cheltuit banii i-au fost tăiaţi banii. Şi aceasta va fi regula de acum încolo”, a subliniat Darius Vâlcov. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...