Deputații juriști amână discutarea cererii de arestare a deputatului prins în timp ce lua mită

Data publicării:
parlamentul romaniei - resized -mfax-6

Actualizare 11.21. Deputatul Gheorghe Coman se folosea de numele unor oficiali din PC, inclusiv de cel al ministrului Agriculturii, când își negocia mita.

Comisia Juridică trebuia să discute astăzi cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Gheorghe Coman, dar ședința a fost amânată pentru luni dimineața, la 9.30, când parlamentarul va fi invitat să-și spună punctul de vedere.

Raportul cu privire la solicitarea procurorilor anticorupție de încuviințare a arestării preventive a parlamentarului, redactat de deputații juriști, va fi înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Abia apoi, acest raport, care este consultativ,va ajunge la plen.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, spunea aseară că intenționează să convoace plenul Camerei Deputaților pentru data de 27 decembrie, urmând ca parlamentarii să voteze atunci dacă îi ridică sau nu imunitatea parlamentarului cercetat pentru luare de mită.

Gheorghe Coman, deputat PC, a fost prins în flagrant când primea 3.140 de lei pentru a menţine în funcţie un şef din Direcţia Sanitar Veterinară Buzău. Suma reprezenta contravaloarea unei facturi pentru un eveniment organizat la un local.

În momentul în care procurorii i-au spus că este subiectul unui flagrant, deputatul s-a urcat în maşină şi a fugit. 12 ore mai târziu a fost prins.

Camera Deputaţilor a fost sesizată oficial de către Ministerul Justiţiei cu cererea Parchetului instanţei supreme de încuviinţare a arestării preventive, pentru acuzaţiile aduse. Dosarul a fost trimis către comisia juridică conform deciziei de astăzi a Biroului Permanent. Termenul de prezentare a raportului este până luni, are trei zile. Am convocat Biroul Permanent pentru luni, 23 decembrie, ora 11.00, urmând să fier convocat Plenul pentru 27 decembrie, ora 12.00”, a spus Valeriu Zgonea.

„Am speranţa că deputatul Coman ştie ce a făcut, va avea decenţa şi onorabilitatea să îşi dea demisia din Parlament, să nu punem Parlamentul într-o situaţie delicată. Justiţia îşi face datoria, toţi suntem egali în faţa justiţiei. Este o ruşine ce s-a întâmplat, este o ruşine că acest om a ajuns în Parlament”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Domnul deputat ar trebui să renunţe din proprie iniţiativă la imunitatea parlamentară şi să se pună la dispoziţia organelor”,a spus Ion Mircea, membru PC Buzău. De altfel, Gheorghe Coman a fost suspendat din partid.

Deputatul Gheorghe Coman are, potrivit declaraţiei de avere, opt terenuri de aproape 19.000 de metri pătraţi, o casă şi un credit de 53.500 de lei. Prin societatea pe care o conduce, Coman are în derulare contracte cu două primării din Buzău pentru reabilitarea unor drumuri comunale, contracte în valoare de aproape 150.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...