Video CCR: Diana Șoșoacă nu poate candida la alegerile prezidențiale. Reacții din lumea politică

Data actualizării: Data publicării:
Diana Iovanovici Șoșoacă și-a depus candidatura la Președinție. Foto: INQUAM Photos Octav Ganea
Diana Iovanovici Șoșoacă și-a depus candidatura la Președinție. Foto: INQUAM Photos Octav Ganea

Judecătorii Curții Constituționale au respins, sâmbătă, 5 octombrie, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Decizia este definitivă și va fi comunicată Biroului Central Electoral.

Reacția PSD

ACTUALIZARE 22.56: CCR trebuie „să prezinte rapid motivele” care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă, a transmis PSD, într-un comunicat de presă.

„Votul cetățenilor este suveran într-o democrație, iar Partidul Social Democrat a respectat întotdeauna ceea ce au decis oamenii în mod democratic. Prin urmare, Curtea Constituțională trebuie să explice rapid care au fost motivele pentru care au respins candidatura doamnei Diana Șoșoacă. Sperăm că CCR a avut motive temeinice să ia o astfel de decizie, iar argumentele prezentate vor fi puternice”, mai spune comunicatul de presă al partidului.

Ciucă atacă PSD

ACTUALIZARE 22.46: Nicolae Ciucă a declarat că nu comentează deciziile CCR, ele trebuie doar respectate, referindu-se la hotărârea judecătorilor Curții de a admite contestația la candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.

„Românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat”, a adăugat președintele PNL care a mai spus că, în cazul în care social-democrații ar avea tot, Președinția, Parlamentul, Guvernul și Curtea Constituțională, atunci „o Cortină de Fier va cădea asupra României”.

Citește mai multe detalii: Ciucă atacă PSD după decizia CCR în cazul Șoșoacă. „Românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat”

Romașcanu răspunde acuzațiilor lui Roman

ACTUALIZARE 20.50: Purtătorul de cuvânt al social-democraților, senatorul Lucian Romaşcanu, a afirmat că „PSD nu are și nu a avut nicio implicare în justiție”, într-un răspuns la acuzațiile lansate de liberalul Florin Roman, care a spus că decizia CCR privind candidatura lui Șoșoacă este o „făcătură marca PSD”.

„Când ai dileme şi dificultăţi să îţi vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire, pregătind din timp, se pare, argumente pentru o înfrângere din ce în ce mai previzibilă. Cam atât despre această altă aberaţie a colegilor liberali. Le aşteptăm şi pe următoarele, au resursele necesare să nu se oprească aici”, comentează Romaşcanu.

Citește tot răspunsul lui Lucian Romașcanu

George Simion: „Orice român are dreptul de a candida”

ACTUALIZARE 20.38: Liderul AUR George Simion a afirmat că „orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales” și că „nicio instituţie nu îi poate lua acest drept”. El a mai spus că așteaptă motivarea CCR pentru această decizie fără precedent.

Citește toată reacția lui George Simion la decizia CCR

Florin Roman (PNL): „O făcătură marca PSD”

ACTUALIZARE 20.28: Deputatul Florin Roman (PNL) a afirmat că decizia este „făcătură marca PSD”, care urmărește ca Marcel Ciolacu să ajungă într-un tur doi cu George Simion. „Este ştiut faptul ca Marcel Ciolacu este cel mai avantajat de un tur 2 cu George Simion, după modelul din 2000, intre Iliescu şi Vadim. În varianta unui tur 2 cu Nicolae Ionel Ciucă, Ciolacu pierde în faţa electoratului de dreapta”, spune deputatul PNL într-o postare.

Citește mai multe detalii despre acuzațiile lansate de Florin Roman

Elena Lasconi, „reacție la cald”

ACTUALIZARE 20.20: Elena Lasconi a declarat că respingerea de către CCR a candidaturii la prezidențiale a Dianei Șoșoacă pare la prima vedere „un vis împlinit” pentru Marcel Ciolacu. „Dreptul unei femei de a intra în arena politică nu poate fi îngrădit cu chichițe legislative” mai consideră președinta și candidata USR la alegeri, chiar dacă recunoaște și că are viziunii diferite de președinta SOS România.

Citește mai multe: Elena Lasconi dă o „reacție la cald” după anularea candidaturii Dianei Șoșoacă la prezidențiale

CCR anunță oficial: Diana Șoșoacă nu candidează la prezidențiale

ACTUALIZARE 19.15: CCR a respins, cu unanimitate de voturi, contestațiile formulate împotriva lui Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor și candidaturii lui Miron Cozma, arată instituția , în comunicatul de presă. Prin urmare, tot cei menționați anterior pot candida la prezidențiale. 

Știrea inițială: Potrivit Digi24, printre motivele pentru care magistrații CCR au respins candidatura Dianei Șoșoiacă se numără și declarațiile făcute de aceasta. Mai exact, afirmațiile ei arată lipsă de atașament față de Constituție.

Într-o intervenție pe pagina de Facebook, Diana Șoșoacă a susținut că decizia CCR este „acapararea totală a justiției și omorârea națiunii române”. „Nu se putea opri taifunul Diana Șoșoacă decât printr-o ilegalitate!”, a continuat ea.

Magistrații CCR s-au întâlnit, sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 17.00, pentru a discuta cele șapte contestații care vizează candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Şoşoacă, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban. O persoană a contestat respingerea candidaturii lui Miron Cozma la prezidenţiale, aceeaşi persoană contestând și candidatura lui Kelemen Hunor, liderul UDMR.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine răspunde în fața legii pentru banii asociației de proprietari. Situații care pot duce la dosar penal
Digi FM
Prima soție a criminalului din cartierul rezidenațial de lângă București, dezvăluiri despre coșmarul trăit...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Titi Aur, despre modificarea recentă a Codului Rutier: „O greșeală care creşte riscul de accident”
Newsweek
Ce zice PSD de impozitarea pensiilor și de plata contribuției la sănătate de către pensionari?
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Doi TikTokeri au petrecut 27 de ore în toaleta stadionului din Munchen pentru a asista gratuit la finala...