Discuţii la Washington privind relaţia România-SUA

Data publicării:
romania sua steaguri facebook

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a avut la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire la Departamentul de Stat al SUA cu Wess Mitchell, noul asistent al secretarului de stat american pentru Europa și Eurasia, a informat Ambasada României în SUA, transmite Agerpres.

george maior
Foto: Agerpres

Sursa citată arată că oficialii român român şi american au discutat, vineri 27 octombrie, despre ansamblul relației bilaterale excelente dintre România și SUA și în special despre oportunitățile noi de dezvoltare a Parteneriatului Strategic rezultate în urma întâlnirii de la Casa Albă dintre președintele SUA, Donald Trump, și președintele României, Klaus Iohannis, cu accent pe aprofundarea cooperării în materie de securitate și apărare, dar și pe dialogul privind principiile statului de drept.

Potrivit Agerpres, ambasadorul George Maior a subliniat importanța continuării, în perioada imediat următoare, a dialogului politic la nivel înalt pentru aprofundarea și punerea în aplicare a dimensiunilor principale ale dialogului strategic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie