Doi foști miniștri critică convocarea lui Maior la MAE: Așa se face în țări bananiere

Data publicării:
cristian diaconescu

Reacţia MAE după declaraţia ambasadorului în SUA este considerată nepotrivită de doi foşti miniştri de Externe ai României. Lazăr Comănescu și Cristian Diaconescu au criticat decizia luată de ministerul condus de Teodor Meleșcanu.

Într-o intervenţie în Jurnalul de seară, Lazăr Comănescu a cerut oficialilor de la Bucureşti să studieze cu atenţie tratatele internaţionale, înainte să le invoce. El face referire la un pasaj din comunicatul MAE conform căruia „un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenţia de la Viena, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat”.

Surprinderea mea derivă dintr-o poziţie a Ministerului de Externe a României, legată de afirmaţia unei persoane, OK, ambasadorul României, dar repet, este o persoană, legată de un demers al unei persoane private. Sunt surprins de faptul că se invocă în această situaţie Convenţia de la Viena. Am văzut că de mai multe ori s-a invocat Convenţia de la Viena atunci când anumite poziţii au fost exprimate aici, în România, de către diplomaţi străini. Convenţia de la Viena, aş ruga... Fac aşa, un apel, să se citească cu foarte mare atenţie articolul 41, pe de o parte, şi, în acelaşi timp, articolul 3. Primul, articolul 41, se referă la sursele pe care le pot folosi diplomaţii străini şi acolo nu se vorbeşte doar despre Ministerul de Externe, ci un diplomat străin poate să aibă dialog şi în contact cu alte instituţii publice”, a spus Lazăr Comănescu, fost ministru de Externe, la Digi24.

La rândul său, Cristian Diaconescu spune că ambasadorul George Maior a deranjat prin declaraţia sa interesele unor grupuri.

De regulă se practică așa ceva în țări bananiere, să te adresezi la cel mai înalt nivel al statului așteptându-te ca statul să reacționeze conform cu ordinul unui avocat. Probabil se intenționează ca în perioada următoare ceea ce ar fi transmis Giuliani să fie folosit pentru o serie de decizii pe care o să le aflăm. Iar intervenția lui Maior fisura acest parcurs”, a spus Cristian Diaconescu, la Digi24.

George Maior a fost convocat la MAE pentru a da explicații în urma declarațiilor făcute de ambasadorul României la Washington pe tema scrisorii avocatului lui Donald Trump, Rudolph Giuliani. El a declarat că scrisoarea transmisă autorităţilor de la Bucureşti de Rudolph Giuliani, către oficialii români, în care cere verificarea protocoalelor secrete ale SRI, că acesta este un personaj „spumos şi combativ”, el reprezentând „expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe” care vor să apere persoane din România cu probleme penale.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Fiica Elenei Udrea nu știe că mama ei a fost eliberată din închisoare: "Sper să nu fie un șoc pentru ea"
Pro FM
Chris Martin, ironic în momentul în care surprinde doi tineri îmbrățișați, în timpul unui concert: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
vladimir putin la birou
Ultimatumul lui Trump de încetare a focului în Ucraina, ignorat de Rusia: „Moscova nu acceptă ameninţări”
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra