Dominic Fritz: Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Grindeanu să negociez, aş fi zis că e nebun

Data actualizării: Data publicării:
ID309681_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Președintele USR e de părere că PSD nu va ieşi de la guvernare. Sursa foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare „un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”, scrie News.ro. Acesta a spus la emisiunea Insider Politic de la Prima TV că USR a intrat într-o coaliţie cu PSD pentru că circumstanţele sunt „absolut extraordinare”, iar USR nu poate forma o majoritate în Parlament fără social-democraţi.

„Dacă mi-ar fi spus cineva acum câţiva ani că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun”, a spus Dominic Fritz, potrivit sursei citate.

Dominic Fritz: PSD nu va ieși de la guvernare

Președintele USR e de părere că PSD nu va ieşi de la guvernare.

„PSD a semnat acest acord, a primit foarte mult pentru asta şi de aceea nu am niciun motiv să cred că acum nu s-ar ţine de cuvânt”, susţine Fritz.

Întrebat cum e să guverneze cu PSD, Dominic Fritz a răspuns: „ Am spus la Congres că dacă mi-ar fi spus cineva acum câţiva ani că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun.”

Liderul USR  a adăugat: „Din păcate, într-o democraţie nu îţi alegi singur cu cine să guvernezi, ci decid alegătorii. Iar alegătorii au votat pentru un Parlament în care USR oricum nu are o majoritate, nici USR cu PNL. PSD cu PNL şi UDMR ar avea o majoritate, într-adevăr. Şi atunci pentru noi întrebarea deja în decembrie, imediat după alegere parlamentare, a fost: intrăm în acest guvern sau nu? Intrăm în acest guvern pentru a fi a cincea roată, doar ca să primim nişte funcţii, dar fără să putem schimba ceva real în acest stat? Şi am ajuns la concluzie că nu. Şi ne-am şi dat seama că nici nu ne vor”

Potrivit lui Dominic Fritz, acesta a fost motivul pentru care în decembrie nu a intrat în această guvernare.

„Acum, suntem într-o situaţie în care Nicuşor Dan a câştigat preşedinţia şi în care are nevoie totuşi şi de un sprijin din partea Parlamentului, avem un premier, Ilie Bolojan, iar viziunea lui cu viziunea noastră asupra reformei statului se suprapune foarte mult”, a adăugat liderul USR.

Dominic Fritz: : Cu PSD suntem la doi poli diferiţi

„PSD vrea impozitare progresivă. Noi ţinem foarte mult la un sistem clar de cotă unică. PSD vrea foarte mult să dea tot felul de ajutoare de stat. Noi zicem că trebuie mai degrabă să eliberăm mediul privat. Deci există viziuni foarte diferite şi, bineînţeles că, PSD, din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român, unde noi zicem că trebuie să eliberăm acest stat de acest fenomen al acaparării. Dar suntem acum parteneri la guvernare şi eu cred că prezenţa noastră, într-adevăr, poate să împingă această coaliţie într-o direcţie cu adevărat de reforme”, a mai spus Dominic Fritz.

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Adevărul despre semnele de pe corpul lui Vladimir Putin! Un medic explică de ce suferă liderul rus, este...
Digi FM
Hărțuitorul familiei Măruță a ajuns inclusiv la casa părinților Andrei. Cătălin Măruță: "Are obsesii față de...
Pro FM
Shakira, trup de zeiță în costum de baie, la 48 de ani. Artista, surprinsă în timp ce se relaxa la plajă...
Film Now
Helen Mirren, secretul căsniciei cu Taylor Hackford: „Să fiu sinceră, nu-mi place să lucrez cu el”. Sunt...
Adevarul
Momentul cumplit în care un copil de 10 ani, aflat pe o trotinetă electrică, este lovit de o maşină pe o...
Newsweek
Sindicalistul Geană, mândru că George Simion a fost la protestul Romsilva. Are 6.500€/lună venituri
Digi FM
Ce se întâmplă acum cu fetița rămasă orfană după ce tatăl i-a ucis mama, iar apoi s-a sinucis. Micuța de doar...
Digi World
Un studiu asociază mii de decese în Germania cu rezistenţa la antibiotice. „Una dintre cele mai mari...
Digi Animal World
Mic la stat, mare la pază și cu barbă serioasă: ”Schnautzerul pitic, ideal pentru oamenii singuri”
Film Now
Ce avere și ce cheltuieli are Stifler din "American Pie". Veniturile lui Seann William Scott, dezvăluite în...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...