Dumitru Buzatu și mai mulți consilieri PSD au refuzat să poarte mască la şedinţa Consiliului Județean: „Vreţi să ne luăm la bătaie?”

Data publicării:
Dumitru Buzatu 2

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), a fost avertizat, joi, de reprezentanţii PNL Vaslui cu privire la faptul că încalcă legea, după ce acesta a refuzat să poarte mască de protecţie la şedinţa ordinară a CJ, iar unii dintre consilierii PSD au procedat la fel, informează Agerpres.

Consilierul PNL Liviu Iacob i-a reproşat lui Dumitru Buzatu că prin refuzul de a purta masca dă un exemplu nepotrivit atât consilierilor judeţeni PSD, cât şi cetăţenilor judeţului, în general.

De asemenea, consilierii judeţeni liberali au invocat o dispoziţie dată chiar de preşedintele CJ Vaslui care prevede obligativitatea purtării măştii de protecţie de către angajaţii CJ şi vizitatorii care intră în instituţie.

"Eu mă simt ameninţat în momentul ăsta prin faptul că mare parte dintre dumneavoastră nu purtaţi corect măştile sau nu purtaţi deloc. (...) Este o lege care a fost votată în Parlament chiar de PSD privind obligativitatea purtării măştii şi vă rog frumos să facem o şedinţă în condiţii legale, în care toţi să ne simţim în siguranţă. (...) Sunteţi mai presus de lege? Asta e în semn de frondă sau de protest? Dacă vreţi, putem merge în faţa prefecturii, să protestăm că ne-au pus măşti", a spus Liviu Iacob.

În replică, Dumitru Buzatu a susţinut că refuză să poate mască de protecţie, însă acest lucru poate fi sancţionat numai de către instituţiile abilitate. El a adăugat că faptul că nu poartă mască nu împiedică bunul mers al şedinţei de Consiliu Judeţean.

"Eu vă rog să credeţi că sunteţi în siguranţă aici. N-am auzit să existe printre noi vreun caz de infectare cu ceva, nu discut despre ceea ce toată lumea discută în momentul acesta. Este foarte bine că v-aţi conformat acestui ordin, dar asta nu înseamnă că toate conduitele trebuie să le fixaţi dumneavoastră. Poate sunt persoane care acceptă să ia şi amenzi şi altceva şi atunci, asta este, trebuie să luaţi notă de aceste conduite. (...) Nu-mi prescrieţi dumneavoastră conduitele mie şi nimeni din această sală! (...) Sunteţi liber să procedaţi cum vreţi! (...) Vreţi să ne luăm la bătaie, ce vreţi să facem? Sunteţi într-un cadru instituţional, nu puteţi să mă obligaţi pe mine, nu puteţi! (...) Nu vreau să port mască şi autorităţile competente pot lua măsurile de rigoare, dar nu sunteţi dumneavoastră autoritatea competentă", a transmis Dumitru Buzatu.

Liberalii au solicitat supunerea la vot a purtării de către preşedintele Buzatu a unei măşti de protecţie, lucru refuzat de acesta pe motiv că "o conduită personală nu poate fi supusă la vot".

Dumitru Buzatu a mai anunţat că nu va purta mască nici la viitoarea şedinţă a Consiliului Judeţean Vaslui.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...