Ecaterina Andronescu, singurul senator care a votat împotriva respingerii OUG 13

Data actualizării: Data publicării:
andronescu agerpres
Foto: Guliver/GettyImages

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a votat, luni, împotriva Legii de respingere a OUG 13/2017, fiind singurul senator care a susţinut astfel proiectul la vot, în timp ce alţi nouă parlamentari, dintre care şapte ai PMP, unul al PSD şi unul al ALDE, s-au abţinut.

andronescu agerpres
Foto: Guliver/GettyImages

Potrivit rezultatelor votului electronic, pentru respingerea OUG 13 s-au înregistrat 110 voturi „pentru”, 9 abţineri şi un vot „împotrivă”. Votul „împotrivă” a fost cel al senatorului PSD Ecaterina Andronescu. Ea nu şi-a explicat de la tribună votul.

Alţi nouă senatori s-au abţinut, printre ei fiind întregul grup senatorial al PMP prezent în sală. Cei nouă parlamentari sunt Ioan Simionca (ALDE), Rodica Covaciu (PMP), Gabi Ionaşcu (PMP), Valeriu Bădulescu (PMP), Cristian Lungu (PMP), Ioan Talpoş (PMP), Gheorghe Baciu (PMP), Traian Băsescu (PMP) şi Ştefan Mihu (PSD).

Din sală a plecat liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu înainte de exprimarea votului, el afirmând că senatorii formaţiunii sale sunt liberi să voteze cum doresc.

Toţi parlamentarii PNL, USR şi UDMR prezenţi în sală au votat pentru respingerea OUG 13.

Senatorii au aprobat, în plen, proiectul de Lege de respingere a OUG 13/2017 înregistrându-se 110 voturi „pentru”, nouă abţineri şi unul „împotrivă”.

Dezbaterile asupra OUG 13 au durat aproximativ o oră şi jumătate. PMP a anunţat, prin vocea liderului de grup, că senatorii formaţiunii se vor abţine, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a părăsit sala înainte de votul final, afirmând că senatorii ALDE să decidă singuri cum vor să voteze.

De altfel, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a refuzat să conducă şedinţa de plen în care a fost respinsă OUG 13, delegându-l în locul său pe unul dintre cei patru vicepreşedinţi, social-democratul Nicolae Bădălău. Tăriceanu a stat pe tot parcursul şedinţei în băncile alocate senatorilor ALDE.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la...
Digi FM
Cum își menține Monica Anghel greutatea după ce a slăbit 40 de kilograme: „Mâncarea e o fudulie!”
Pro FM
Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal pentru...
Film Now
Zoë Kravitz și Austin Butler, un nou cuplu la Hollywood? Ce spun apropiații actorilor: „Se înțeleg foarte...
Adevarul
National Geographic a inclus un oraș românesc pe lista marilor destinații culinare din Europa. „Un peisaj...
Newsweek
Se plătesc pensii, alocații, indemnizații și burse în zilele următoare. În ce ordine se dau banii?
Digi FM
Jurnaliștii de la National Geographic, recomandare pentru pasionații de drumeții: „Lăsați Alpii Elvețieni și...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut deja dublul cheltuielilor de producție
UTV
Colossal Biosciences readuce la viață „dire wolf”, lupul legendar din epoca de gheață