Emil Boc: PDL şi UDMR ar trebui să-şi coreleze acţiunile privind moţiuni şi revizuirea Constituţiei

Data publicării:
mediafax 20emil 20boc 20resized-39314

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a declarat, marţi, că PDL şi UDMR ar trebui să se sincronizeze în mişcări pentru a putea da şi o altă faţetă lucrurilor, alta decât cea oferită de majoritatea covârşitoare USL.

Declarația fostului premier vine după ce Victor Ponta a anunţat, luni, că decizia finală este ca UDMR să nu facă parte din Guvern.

„Dacă nu se poate o opoziţie unită, măcar pe acţiuni fundamentale, cum sunt moţiunile simple, moţiunile de cenzură şi la revizuirea Constituţiei, PDL şi UDMR ar trebui să se sincronizeze în mişcări pentru a putea da şi o altă faţetă lucrurilor, alta decât cea oferită de majoritatea covârşitoare USL. Este în mod obligatoriu să se coreleze, dacă nu există o opoziţie unită, pe acţiunile majore, inclusiv pe problemele fundamentale care vor apărea în Parlament”, a spus Emil Boc, potrivit Mediafax.

„Noi oricum ne comportam ca un partid de opoziţie”

Întrebat dacă este bine pentru PDL că UDMR a rămas în opoziţie, Boc a răspuns că „nu este nici bine nici rău”.

„Noi oricum ne comportam ca un partid de opoziţie şi este bine ca într-o ţară a UE să existe o structură a opoziţiei consistentă, chiar dacă nu este formată dintr-o singură formaţiune sau alianţă de partide. Oricine ar fi în opoziţie ar trebui să îşi coreleze acţiunile pe viitor, de la caz la caz şi de la profil ideologic la profil ideologic. Între noi şi UDMR este mai uşor, pentru că facem parte din aceeaşi familie politică europeană şi vor fi mult mai uşor de sincronizat acţiunile”, a spus Boc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri