Examenul din politică, mai ușor decât facultatea

Data publicării:
parlament plen crop inquam photos

Facultatea nu a fost o prioritate pentru mulţi dintre actualii parlamentari. Şi-au definitivat studiile, abia după ce au intrat în politică, şi spun că au absolvit facultatea, doar pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele. Sunt însă şi aleşi pentru care ultima diplomă e cea de Bacalaureat.

Un senator a abandonat şcoala la 15 ani, s-a apucat de afaceri, iar la 21 de ani susţine că avea peste 80 de angajaţi. În timpul crizei economice a dat faliment, scriind şi o carte despre eşecul personal. Senatorul Ionel Agrigoroaei povesteşte cum afacerile au câştigat în dauna educaţiei.

Ionel Agrigoroaei, senator afiliat grup PSD: „Liceul l-am început de trei ori şi l-am abandonat de trei ori şi l-am terminat, probabil, cred că la treizeci, treizeci şi doi de ani, probabil. Nu este normal ce am făcut eu şi nu recomand niciunui tânăr să repete”.

Dacă în şcoală a fost mai greu, în politică a reuşit din prima încercare. Ionel Agrigoroaei: „Mă consider mult mai pregătit decât 80% dintre parlamentarii României”.

Un alt parlamentar a început ca instalator, iar ulterior a devenit patron, lucru care i-a deschis calea în politică. Deputatul Octavian Petric s-a decis, la douăzeci de ani după terminarea liceului, să obţină şi diploma universitară. A absolvit, la privat, o facultate de drept. Acum activează în comisia pentru buget, finanţe, bănci.

Octavian Petric, deputat PSD: „Voiam mai demult, sigur că da, am mai încercat şi nu am intrat. Până la urmă am reuşit, am vrut să îmi închei şi studiile, aşa m-am hotărât să mă înscriu şi să fac şi o facultate. Am făcut şi alte cursuri, am făcut şi Colegiul Naţional de Apărare, am făcut şi Institutul Diplomatic Român, un master la Administrare Justiţie Antidrog”.

Mihăiţă Calimente a făcut în cinci ani facultatea de drept, la fără frecvenţă, după ce a ajuns parlamentar. A absolvit facultatea la cincizeci de ani, după ce în tinereţe a fost profesor de educaţie fizică. Şi-ar fi dorit să fie profesor de istorie, dar susţine că nu a putut din cauza regimului comunist. Acum este preşedintele Comisiei de control SIE, iar în Parlament este din 1996.

Mihăiţă Calimente, deputat PNL: „Am făcut facultatea de sport pentru că făceam şi sport de performanţă şi am zis: acum profesor de istorie sau profesor de sport este cam tot acelaşi lucru. Am făcut facultatea de drept pentru că am simţit nevoia, fiind parlamentar, să am anumite cunoştinţe juridice, deci am făcut-o efectiv pentru mine, fără să profesez”.

Deputatul Costică Canacheu de la PNL, membru al Comisiei de Apărare, are în CV trecut doar liceul, fiind deputat de patru legislaturi.

Fostul deputat Gheorghe Coman, condamnat între timp la un an de închisoare pentru o mită de 3.000 de lei şi o sticlă de whisky, trecuse în CV că a fost lăcătuş mecanic, dar nici o altă formă de studiu.

Un alt caz notoriu este cel al fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, care a absolvit liceul după ce fusese ales în funcţie, la treizeci şi trei de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Judeţele din România care par că iau foc! Temperaturile cresc alarmant, ce trebuie să faci imediat
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Kelly Osbourne s-a logodit. Cum a reacționat tatăl ei când a auzit că iubitul ei se pregătește să-i adreseze...
Film Now
Brad Pitt și Tom Cruise au fost în discuții pentru „Ford v. Ferrari”. De ce a renunțat starul din „Top Gun”...
Adevarul
Oferta globală de îmbrăcăminte se reconfigurează: cine va fabrica genul de produse „Made in China"
Newsweek
PSD cere ca CASS la pensie să se plătească doar de la 4.000 lei. Cine va câștiga 100 lei la pensie?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Filmul care în cinci zile a adunat 300 de milioane de dolari la nivel global. „F1”, pe 2 în box office
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie