Firea spune că apartamentele în Bucureşti s-au scumpit cu minimum 30%: Tinerii au avut dificultăți în a le cumpăra

Data publicării:
Gabriela Firea.
Gabriela Firea. Foto: Facebook

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a spus, marţi, că apartamentele din Bucureşti s-au scumpit cu 30%, iar tinerii întâmpină „reale dificultăţi” în a-şi achiziţiona o locuinţă.

Firea îi reproșează lui Nicuşor Dan că „s-a mutat la Tribunal”, iar în patru ani acesta nu a putut dovedi că vreo autorizaţie de construire sau vreun certificat de urbanism din mandatul anterior ar fi fost ilegale.

„Tinerii la început de drum care au dorit să îşi achiziţioneze un apartament, o garsonieră în Bucureşti au întâmpinat reale dificultăţi. De ce? Pentru că primarul vrea să se substituie Justiţiei. Primarul a rupt programul electoral, oferta din campanie şi a stat în Tribunal. Vi se pare normal ca un primar să se mute la Tribunal? Să stea în procese, să dea pe toată lumea în judecată? Dacă sunt erori, dacă sunt încălcări ale legilor, Justiţia să îşi spună cuvântul, dar, după patru ani de zile, vedem care sunt rezultatele. Praf în ochi şi scuze faţă de cetăţeni, că nu face nimic pentru că nu ştiu ce întâmplări groaznice sunt la Capitală şi vrea să facă curăţenie. Păi de asta l-au ales oamenii? (...) Cu minimum 30% s-au scumpit toate apartamentele în Bucureşti, plus că nu s-au mai găsit. Rechini imobiliari? Să îi scoată Justiţia la suprafaţă. Nu e treaba primarului. În patru ani de zile nu a putut dovedi că vreo autorizaţie de construire sau vreun certificat de urbanism din mandatul meu a fost ilegal. (...) Au fost gogoşi de campanie, minciuni de campanie”, a susţinut ea, în cadrul conferinţei de alegeri a Organizaţiei PSD Bucureşti.

Firea a adăugat că, în ultimii patru ani, Bucureştiul nu a fost „un oraş prietenos cu seniorii”, cu tinerii sau cu copiii şi au încetat proiectele din mandatele anterioare dedicate acestor categorii de vârstă.

„Niciodată parcurile din Bucureşti nu au arătat ca în ultimii patru ani. Dar niciodată. Dispreţ faţă de seniori, faţă de părinţi, faţă de copii. Transportul public în comun... Nici măcar o roată nu s-a mai cumpărat în ultimii aproape patru ani”, a spus ea.

Gabriela Firea a mai declarat că, în ciuda promisiunilor referitoare la construcţia de grădiniţe şi afterschool, primarul Capitalei nu a realizat astfel de proiecte. Ea l-a criticat pe Nicuşor Dan şi pentru faptul că a tăiat „ilegal” sumele destinate persoanelor cu dizabilităţi.

„Se laudă mai nou că a reabilitat o sută de kilometri de reţea de termoficare. Nu ies la socoteală nici jumătate măcar. Cu fonduri europene câştigate de noi, cei de aici. (...) Taie panglici pe toate proiectele noastre cu fonduri europene, pe care le-am muncit noi, cei din această sală. (...) A ţinut un oraş în frig, în gunoaie. A stat prin Tribunale, s-a luptat cu duşmani imaginari, ca şi doamna primar de la Sectorul 1, ca şi domnul primar de la Sectorul 2 şi au creat nişte personaje fantastice cu care să se lupte, în loc să îşi facă treaba de gospodari ai oraşului”, a menţionat Firea.

Potrivit acesteia, bucureştenii îi pot ierta pe cei care nu ştiu să rezolve o situaţie sau au greşit, dar lucrul „cel mai condamnabil” este „să simtă că nu îţi pasă şi că nu eşti alături de ei”.

„Acele promisiuni că vine cineva din afara ţării cu soluţii miraculoase, cu panaceu sunt nişte poveşti de campanie electorală pe care le-au folosit, din păcate, cu succes, cei care prin manipulare şi fraudă au câştigat alegerile acum patru ani de zile”, a susţinut ea.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri