Cum arăta Orlando Teodorovici când era membru PNL. Fotografie publicată de Florin Cîțu

Data actualizării: Data publicării:
eugen-teodorovici-pnl-florin-citu

Senatorul PNL Florin Cîțu ironizează PSD, după ce Eugen Teodorovici a fost ales sâmbătă președinte executiv al PSD, cu 2466, de voturi. Acesta îl numește pe ministrul finanțelor „cârtiță” și îl îndeamnă „să-i distrugă din interior”.

Florin Cîțu a publicat, duminică, pe pagina de Facebook, o fotografie mai veche în care noul președinte executiv al PSD, Eugen Teodorovici, era candidat din partea PNL la alegerile parlamentare, în 2008. În fotografie mai apare Nini Săpunaru.

„Cârtița. PNL, încă o victorie!!! După ce a câștigat alegerile europarlamentare PNL a punctat din nou. Orlando, acum fă ce te-am învățat și distruge-i din interior”, a scris Cîțu, pe Facebook.

Actualul ministru de finanțe din partea PSD a candidat la acea vreme din partea liberalilor pentru un loc de senator în Vrancea, dar a pierdut.

Teodorovici avea să treacă la PSD, de pe listele căruia, în decembrie 2012, a fost ales senator de Buzău, iar în aceeaşi lună a fost numit de Victor Ponta ministru al Fondurilor Europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri