Florin Cîțu: Susținem în Parlament introducerea certificatului verde pentru activitățile economice, în afara celor esențiale

Data publicării:
Report on the 3rd phase of deflation.
Imagine cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Premierul interimar Florin Cîțu a anunțat, vineri, după ședința conducerii PNL, că liberalii vor susține în Parlament modificările legislative pentru introducerea certificatului verde COVID-19 la activitățile economice, în afara celor esențiale.

„O decizie a BEx este ceea de a susține în Parlament demersurile pentru introducerea certificatului verde pentru activitățile economice, în afară de cele esențiale. Vine sezonul de iarnă. Toată lumea vrea să știe cum va funcționa economia. Știu că este un subiect nepopular. Îmi asum acest risc politic, dar este soluția de a menține economia deschisă și de a nu introduce un alt lockdown”, a declarat premierul interimar Florin Cîțu.

Acesta spune că în discuțiile despre categoria spațiilor esențiale intră și magazinele comerciale, supermarketurile, farmaciile.

El a precizat că în Parlament se va întocmi o listă clară cu aceste categorii.

„De obicei, atunci când încep discuțiile despre carantinare ar trebui să avem discuțiile despre acest certificat verde. Eu văd folosirea certificatului verde ca pe o soluție de a ne menține economia deschisă în perioada următoare”, a adăugat Cîțu.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...