Geoană: Intrarea Ucrainei, Moldovei, Georgiei în UE şi NATO este calea ca România să evadeze de la periferia Europei

Data actualizării: Data publicării:
mircea geoana intr-un costum albastru tine un discurs
Secretarul general Adjunct al NATO, Mircea Geoană. Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus, sâmbătă, la Timișoara, că există o cale ca România „să evadeze” definitiv de la periferia Europei, precizând că în următorii ani Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Balcanii de Vest vor face parte din familia europeană şi din familia euro-atlantică, iar ţara noastră nu va mai fi „frontiera de răsărit a Vestului”.

„Nu va fi un lucru simplu, dar pentru mine este un lucru extrem de evident. Se reîmpart cărţile şi de influenţă politică şi geopolitică şi de influenţă economică şi comercială, şi de reputaţie, şi de centralitate în Europa şi în lume. Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei şi să meargă în centrul Europei. Luând din punct de vedere geografic, războiul din Ucraina, care va continua pentru o perioadă de timp, are ca efect indirect, dar foarte direct pentru echilibrul Europei, faptul că (...) în următorii ani Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Balcanii de Vest, toţi vecinii României vor face parte din familia europeană şi din familia euro-atlantică. Va fi greu, dar sunt convins că vom avea toţi vecinii noştri pentru prima dată (în familia europeană - n. r.), iar România nu mai este frontiera de Răsărit a Vestului, România este geografic mult mai în centrul Europei”, a explicat Geoană, potrivit Agerpres. 

El a remarcat faptul că nivelul de ambiţie al României poate fi acela „de a nu mai fi periferici, provinciali şi nou-veniţi în Europa”, ci „în centrul politic, acolo unde se iau deciziile importante”.

„Concluzia este că nimeni nu te invită să te aşezi la masa decidenţilor, dacă nu îţi iei fotoliul pe care îl meriţi. Trebuie să începem să ne apărăm interesele, să ne promovăm. În cartea mea vorbesc şi despre un patrulater pe care îl văd în Europa: Franţa - Germania - Polonia - România. Este un patrulater natural. Cele două mari ţări din Vestul Europei şi cele două mari ţări de aici. Până în 2030, aşa cum preşedintele Maia Sandu a propus, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană alături de România. În sine, este un moment extrem de important pentru istoria naţională a României”, a adăugat Mircea Geoană.

Geoană şi-a lansat sâmbătă, la Timişoara, cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, al cărei mesaj este, potrivit autorului, că şi înaintaşii noştri aveau probleme, dar au ştiut în momentele istorice să strângă rândurile.

„Cred că este momentul ca şi noi să strângem rândurile, indiferent de preferinţe politice, de preferinţe personale, de stare socială, de adresa din buletin, de credinţa pe care o împărtăşim. Este un moment pe care nu avem voie să-l ratăm. Explicaţia titlului este aceea că în istoria naţiunilor şi în istoria modernă a României apar momente în care istoria devine mult mai accelerată şi agitată, transformatoare. Trăim un moment similar (celui de după destrămarea URSS - n.r.) de cutremur geopolitic, complicat şi accelerat de faptul că avem revoluţii tehnologice care vin cu mare viteză şi impact în societate, fiind cel mai transformator moment din istoria umanităţii şi a României moderne. Eu vorbesc despre paradoxul României. Suntem în cel mai bun moment al istoriei naţionale, în NATO, în UE, cu probele de securitate naţională rezolvate, dar suntem şi cu probleme foarte complicate, legate de exodul tinerilor, de scăderea dramatică a populaţiei, că nu suntem pregătiţi nici politic, nici economic nici ca societate în faţa acestui şoc tehnologic care vine peste noi”, a arătat Mircea Geoană.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...