George Becali poate rămâne în comisia juridică, crede Crin Antonescu

Data publicării:
5257173 20mediafax 20foto 20razvan 20lupica-50195

Din punctul de vedere al lui Crin Antonescu, George Becali poate rămâne membru al Comisiei juridice, chiar după demisia din PNL. „Este o chestiune care ține de Camera Deputaților, după părerea mea, da. Pentru că este un deputat care a făcut o opțiune pentru o comisie, a fost votat de plen ca atare, nu mai este o problemă a PNL”, a spus Crin Antonescu.

Becali, în plen: Nu demisionez din Parlament

Deputatul George Becali a luat cuvântul, luni, în plenul Camerei, anunţând că a demisionat din PNL şi că rămâne afiliat grupului liberal şi USL, el arătând că nu demisionează şi din Parlament şi că stă drept în faţa ţării, a Parlamentului şi a lui Dumnezeu, relatează Mediafax.

„Vă anunţ demisia mea ca membru PNL. Vreau să vă spun că rămân afiliat grupului PNL şi USL, adică ideilor pentru care am luptat în campania electorală”, a spus George Becali.

El a precizat că stă drept în faţa ţării, a Parlamentului şi a lui Dumnezeu, pentru că nu a comis „acea faptă”.

„Deci eu vă răspund aşa: stau drept în faţa ţării, în faţa Parlamentului şi în faţa lui Dumnezeu pentru că acea faptă nu am făcut-o şi ştiţi dumneavostră despre ce e vorba în condamnarea mea. Doamne ajută!”, a încheiat George Becali.

George Becali a fost condamnat, lunea trecută, definitiv, de completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina.

Instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei de trei ani de închisoare în cazul lui Gigi Becali pe o perioadă de opt ani, timp în care nu i-au fost interzise drepturile de a alege, de a fi ales sau de a deține o funcție publică, dar i-au fost impuse mai multe obligaţii de serviciul de probaţiune din zona domiciliului său.

Astfel, el poate rămâne deputat. În aceeași zi, Partidul Național Liberal a luat act de demisia din partid a lui George Becali, pe care acesta și-o anunțase la partid, rămânând independent.

George Becali a fost trimis în judecată în 2009, alături de bodyguarzii lui şi de poliţistul Romulus Dumitrescu pentru lipsire de libertate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri