Gheorghe Falcă spune că PNL păstrează ușa deschisă pentru USR. „Soluția este să fim parteneri”

Data publicării:
BUCURESTI - CLUBUL OAMENILOR DE AFACERI LIBERALI - 16 MAR 2023
Europarlamentarul Gheorghe Falcă. Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe, că liberalii păstrează uşa deschisă pentru USR şi că speră la o colaborare şi nu la atacuri reciproce. El le-a transmis useriştilor să se gândească „la ceea ce înseamnă parteneriat cu alte partide, pentru că, aşa cum se poate constata, singur nu reuşeşti”.

Falcă a transmis mesajul către USR într-o conferinţă de presă susţinută vineri, în care a semnalat şi pericolul pe care din punctul său de vedere îl reprezintă curentul suveranist aflat în creştere în România şi alte ţări europene.

„Eu cred într-o astfel de colaborare (cu USR - n.r.) şi la nivel naţional şi la nivel local. Am demonstrat asta în 2020, când am vrut să colaborăm cu ei. Regretabil este că în 2020 nu ne-am înţeles (...) Atunci când vrei să faci lucruri pentru comunitate, trebuie să fii la putere. Eu cred că au nevoie de parteneri, să agresezi PNL nu este o soluţie. Soluţia este să fim parteneri”, a spus Falcă, care a subliniat că liberalii „păstrează uşa deschisă” pentru USR, notează Agerpres. 

Preşedintele PNL Arad le aminteşte celor de la USR că „după competiţia electorală trebuie să se creeze majorităţi”, iar „în România, la nivel naţional nu a existat un singur partid care să conducă, poate doar în 1990, deci sigur se vor realiza coaliţii”.

„USR trebuie să se gândească la electoratul lor, să se gândească la ceea ce înseamnă parteneriat cu alte partide, pentru că, aşa cum se poate constata, singur nu reuşeşti”, a spus Falcă.

El a semnalat şi pericolul pe care l-ar reprezenta politicienii anti-europeni, arătând că partidele pro-europene au argumente în faţa curentului suveranist, dar trebuie să amintească publicului de schimbările produse cu ajutorul fondurilor europene.

„Există astăzi un curent naţionalist la nivel european, pentru că trăim într-o etapă a crizelor, avem crize înşiruite şi crize suprapuse, marile economii ale Europei sunt în recesiune. În primele şase luni, în România investiţiile au fost realizate din două fonduri: 70% din bani europeni, 30% din bani naţionali. Asta arată direct că fără bani europeni România nu ar avea investiţii majore, nu ar avea creştere economică. De aceea trebuie să te gândeşti în 2024, ca politician şi ca cetăţean, să fii în continuare pro-european. Fără a fi în familia europeană, ritmul de dezvoltare, calitatea serviciilor nu pot să crească”, a spus Falcă.

Liderul liberal consideră că „partidele extremiste sunt întotdeauna anti-ceva, dar niciodată nu au soluţii pentru a rezolva ceva”.

Întrebat cum va răspunde PNL curentului suveranist în campaniile electorale care vor urma, Falcă a răspuns: „Rolul politicienilor este să arate imaginea comunităţilor fără investiţiile europene şi schimbările produse cu investiţiile europene. Niciodată România nu ar fi putut să realizeze într-un timp atât de scurt investiţii în sănătate de câteva miliarde de euro, care înseamnă minimum 21 de spitale. Astăzi se lucrează pe fonduri europene la peste 1500 de şcoli, niciodată într-un termen atât de scurt România nu putea să lucreze la 1500 de şcoli. Astăzi se lucrează la 750 kilometri de autostradă, noi nu reuşeam să facem 100 de kilometri. Mai avem nevoie, pentru a combate extremistul, de lideri de încredere care să pună aceste teme în dezbaterea cetăţenilor”.

În final, Falcă a anunţat că „PNL va intra în etapa de campanie electorală”.

„La nivel naţional s-a realizat echipa naţională de campanie, în curând vom realiza şi la nivel local o echipă, care, cu mici modificări, va funcţiona pe întreg anul 2024, un an super-electoral, niciodată în istoria României nu am avut cinci duminici de participare la vot”, a mai spus preşedintele PNL Arad.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...