Guvernul trebuie să corecteze OUG de implementare a PNRR pe care a adoptat-o vineri

Data publicării:
sedinta de guvern nicolae ciuca
Şedinţă a guvernului Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos / George Călin

Executivul s-a întâlnit luni dimineața în ședință pentru a „revalida” ordonanța de urgență care reglementează cadrul instituţional, fluxurile financiare şi modul de verificare a utilizării fondurilor alocate României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Aceasta după ce vineri a fost adoptată OUG în acest sens. Guvernul spune că face acest lucru „pentru a pune forma finală în acord cu punctul de vedere al Consiliului Legislativ”.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a anunțat vineri că a fost aprobată în Guvern Ordonanţa de Urgenţă care reglementează cadrul instituţional, fluxurile financiare şi modul de verificare a utilizării fondurilor alocate României prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Adoptarea documentului permite, practic, începerea implementării PNRR.

Însă Executivul a revenit cu precizări, spunând că „Ordonanța de Urgență privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență, precum și pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Național de Redresare si Reziliență necesare României pentru accesarea fondurilor externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare si Reziliență va fi revalidată astăzi de membrii Guvernului pentru a pune forma finală în acord cu punctul de vedere al Consiliului Legislativ în privința unor norme de tehnică legislativă”.

Ședința de Guvern are loc de la ora 10:00. 

Dan Vîlceanu anunța vineri că România va primi în scurt timp și restul de 1,95 miliarde de euro din partea de împrumut din PNRR.

România beneficiază de fonduri în valoare de 29,2 miliarde euro prin PNRR. Din această sumă, 14,24 miliarde de euro sunt finanţări nerambursabile, iar 14,94 miliarde de euro reprezintă împrumuturi acordate în condiţii avantajoase, la nivelul costurilor Comisiei Europene.

Prima tranșă din prefinanţarea pentru implementarea PNRR, în valoare de 1,85 miliarde euro, a fost plătită României la începutul acestei luni.

Pentru anul viitor, este prevăzută o finanţare de aproximativ 6,171 miliarde euro, a căror accesare depinde de îndeplinirea condiţionalităţilor din program.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...