Iohannis: Descentralizarea nu poate fi făcută pentru cineva

Data actualizării: Data publicării:
iohannis declaratie_11_ian_2017_presidency

Președintele Klaus Iohannis pledează pentru descentralizare, dar atrage atenția că pentru realizarea acesteia nu trebuie implicat „un partid”, „un om” sau „un guvern”, ci întreaga administrație, iar descentralizarea nu trebuie făcută „împotriva cuiva”, dar „nici pentru cineva”. Șeful statului participă, miercuri, la o dezbatere cu peste 300 de aleși locali din regiunea de dezvoltare Nord-Est.

„Guvernanții să se folosească cu înțelepciune de învățămintele trecului și să nu introducă o discriminare între autoritățile publice locale. (...) Politica celui mai puternic, pur și simplu, nu mai merge”, a declarat președintele în fața sutelor de aleși locali.

„Reforma administrativă nu trebuie să fie o sarcină a fiecărui guvern format, de a reorganiza ceva cu orice preț. Dimpotrivă, guvernele predecesoare sunt obligate să continue reforma. Nu un partid, nu un om, nu un guvern, ci întreaga administrație trebuie implicată în tot acest efort colectiv. Cu cât aceste lucruri se fac în grupuri mai restrânse, cu atât erorile vor fi mai grave. Descentralizarea și modernizarea nu se pot face împotriva cuiva, ci pentru a îmbunătăți sistemul. Nu pot fi făcute nici pentru cineva”, a mai spus Klaus Iohannis.

Referindu-se la Programul Național de Dezvoltare Locală, președintele a arătat că acesta a „împărțit țara în două”. „În ciuda beneficiilor certe, programul a avut aproape în totdeauna o mare problemă de transparență. A împărțit țara în două categorii: primari fericiți și primari nefericiți, beneficiari ai programului sau eliminați de pe lista programului, de multe ori pe criterii politice”, a susținut șeful statului.

Președintele a mai arătat că „Moldova se definește, în prezent, prin 0 km de autostradă” și că Regiunea de dezvoltare Nord-Est absoarbe doar 6% din totalul investițiilor străine din România.

În urmă cu aproximativ o lună, premierul Sorin Grindeanu declara că a fost întocmit și trimis spre avizare proiectul de lege privind descentralizarea.

”Proiectul de lege privind descentralizarea este pe site-ul Ministerului Dezvoltării, a fost trimis spre avizare pentru hotărârea de guvern. E pasul premergător descentralizării pentru că asta ne-a spus Comisia Europeană că era nevoie şi asta lipsea până acum, această strategie pentru descentralizare. A plecat de la Ministerul Dezvoltării, e pe circuit pentru avizare, am făcut un apel inclusiv ieri, la întâlnirea pe care am avut-o la Sinaia cu miniştri ca până miercuri la şedinţa de guvern să fie adoptată această strategie de descentralizare”, a spus Grindeanu.

Proiectul Guvernului PSD-ALDE reia, în mare, prevederile legii promovate de Liviu Dragnea în 2013, lege declarată neconstituțională de CCR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Băncile renunță la bancomate. Ce se întâmplă cu cei care vor bani cash? De unde vor scoate bani?
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...