Iohannis explică bâlbele despre drona căzută în România: Azi avem altă situație decât ieri

Data actualizării: Data publicării:
Președintele României Klaus Iohannis susține o conferință de presă în Republica Moldova pe 1 iunie 2023.
Klaus Iohannis, președintele României. Foto: George Călin/Inquam Photos

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că aliații din NATO au fost informați despre fragmentele de dronă găsite pe teritoriul României. El a explicat și de ce autoritățile române au negat inițial informația prezentată de oficialii ucraineni.

„În situația în care ne aflăm, în situația de război la granița noastră, trebuie să înțelegem că avem o situație fluidă, cum spun experții. Deci astăzi, avem altă situație decât ieri, asta este. Toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credință și în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmații care angajează statul român în baza unor supoziții. Trebuie să avem dovezi.

Ministerul Apărării m-a informat - și sunt convins că de bună credință - că nu există astfel de piese și asta a fost comunicarea făcută public. Între timp, situația s-a schimbat, au apărut astfel de piese, am dispus verificări rapide, profesioniste, după care vom face următorii pași”, a spus președintele, într-o conferință de presă.

„Între timp am informat aliații NATO. Ambasadorul nostru de la NATO a fost însărcinat să-l informeze pe secretarul general și să informeze aliații, lucru care s-a întâmplat chiar în această dimineață, când amabasadorul nostru, în cadrul Consiliului Nord-Atlantic a informat oficial pe toți aliații de posibilul incident și de faptul că au fost găsite rămășițe care foarte probabil sunt de dronă.

Aici ne găsim în momentul de față și în măsura în care cercetările aduc noi dovezi, putem să facem următorii pași și să comunicăm tot ceea ce se găsește”, a explicat Iohannis.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a recunoscut, miercuri, că bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României. Resturile sunt acum analizate de autorități pentru a verifica dacă este vorba de o dronă rusească. Cu o zi în urmă, oficialii de la București negau că vreo dronă trimisă de ruși împotriva porturilor ucrainene de la Dunăre ar fi căzut pe teritoriul României.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...