Ion Iliescu: În anii care au trecut de la Revoluție, libertatea de exprimare nu a fost pusă niciodată în pericol

Data publicării:
ION ILIESCU b AGERPRES
Foto: Agerpres

Foto: Agerpres  

Observ cu surprindere, alături de mulți dintre cetățenii României, un proces de limitare a unor drepturi și libertăți fundamentale, firești și normale într-o democrație. Acest proces este, indiferent de justificări, în totală contradicție cu prevederile Constituției României, ale Tratatelor fondatoare ale Uniunii Europene și ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

În anii care au trecut de la Revoluția din decembrie 1989, cu toate greutățile pe care le-am avut de trecut, libertatea de exprimare nu a fost pusă niciodată în pericol, pentru că a existat, la nivel național, un consens al tuturor forțelor politice, al societății civile, privitor la protecția acestui drept. Din păcate acest consens a fost erodat continuu după 2004, iar conflictele din politică și din societate s-au extins asupra presei”, susține Ion Iliescu.

„Statul este garantul drepturilor și libertăților civile. Într-un mod inexplicabil, statul, prin instituțiile sale, decide să limiteze dreptul la liberă exprimare unui trust de presă, Intact, și televiziunilor sale. Este dreptul ANAF să-și exercite prerogativele. Dar în același timp este obligația sa să se comporte rațional, nu discreționar. Intervenția de ieri, din sediul televiziunii A3, a fost o demonstrație de forță, cu nimic justificată. Asta se petrece într-o țară al cărui guvern se revendică-și se legitimează-de la societatea civilă, ceea ce nu este doar un soi de ironie, ci și un non-sens. Nu cred că limitarea libertăților fundamentale este scopul guvernului și al instituțiilor sale. Ne aflăm într-un moment extrem de periculos pentru viitorul democrației românești”, mai scrie fostul președinte.

„Reacția clasei politice și a organizațiilor societății civile trebuie să fie fermă și fără echivoc. Se pot găsi găsi soluții în relația trustului de presă cu o instituție a statului, fără folosirea abuzivă a prerogativelor respectivei instituții de stat. Cei care cred că teama este instrument de guvernare într-o democrație nu dovedesc decât faptul că gândirea, și practicile totalitare, sunt încă prezente în societatea românească. Avem de ales: lăsăm lucrurile să degenereze, și ne întoarcem de unde am plecat, la totalitarism, sau ne apărăm drepturile și libertățile recâștigate cu sacrificii în decembrie 1989. Putem să lăsăm la o parte resentimentele și să fim solidari în apărarea democrației”, încheie Ion Iliescu.

Citiți și

ANAF somează Intact. Dacian Cioloş: „Mă duc la Parlament pentru că preşedintele Senatului m-a invitat. Nu am pus eu în lege termenul acela de 5 zile”

Dosarul ICA, de la confiscare la executare

22 aprilie 1990, startul Pieţei Universităţii. Protestul maraton a fost cea mai lungă demonstraţie permanentă din Europa

1989 | Perestroika în rândurile Revoluției. Comuniștii care așteptau momentul să preia puterea

ROMÂNIA FURATĂ | Cine sunt profitorii Revoluţiei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât e pensia de handicap pentru gradul 1, 2 sau 3. Toate sumele actualizate la zi
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
Dua Lipa este „cea mai frumoasă femeie din lume”. Logodnicul ei, un actor în vogă la Hollywood, dezvăluie...
Film Now
Guillermo del Toro spune că „mai degrabă ar muri” decât să folosească AI generativă în filmele sale: „Nu mă...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Vârsta la care femeile ies la pensie se schimbă. Când se pot pensiona anticipat după anul nașterii?
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
Cum îi afectează fumatul pe oamenii care-și fac implanturi dentare. Și cei cu dinți naturali au de suferit
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
De ce s-au despărțit Tom Cruise și Ana de Armas. „Ea a simțit nevoia să facă un pas înapoi”
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o rochie transparentă la gala Variety din Los Angeles