Ion Iliescu, mesaj după moartea lui Gorbaciov: „Din păcate, Războiul Rece i-a supraviețuit"

Data actualizării: Data publicării:
BUCHAREST, ROMANIA - February 20, 2010: Former Romanian President, Ion Iliescu speaks at the National Congress of Social Democrat Party.
Ion Iliescu, fost președinte al României, a scris miercuri despre moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Foto: Profimedia Images

Ion Iliescu, fost președinte al României, a scris miercuri despre moartea lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, și că „din păcate, Războiul Rece i-a supraviețuit”. Iliescu notează că deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, „au schimbat dinamica relațiilor internaționale și în bine, dar și în rău”. Acesta a mai transmis că relațiile României cu URSS „după decembrie 1989 au fost corecte”.

„Am aflat cu tristețe vestea morții lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice. Oricum ai judeca moștenirea lui, deciziile luate de URSS, sub conducerea sa, au schimbat dinamica relațiilor internaționale. Și în bine, dar și în rău.

Nevoia de schimbare, în Estul continentului european, era urgentă. Sistemul socialist avea nevoie de reforme de fond. Ăsta era mesajul transmis de Gorbaciov, și a fost bine receptat atât de sovietici, cât și de partenerii din Occident. Că apoi reformele s-au rezumat la una singură, transferul proprietății publice în mâini private, asta este tragedia Estului fost socialist, a URSS, și acum și a Occidentului dezvoltat.

Mulți au spus că a început schimbarea URSS punând căruța înaintea boilor, cu referire la accentul pus pe democrație și pe libertatea cuvântului. Decizia a fost, cred eu, corectă. Din păcate nimeni nu suferă, acum, de prea multă democrație, și asta se simte în tot ceea ce facem.

A crezut că, în relațiile internaționale, URSS poate pune capăt Războiului Rece. Din păcate, Războiul Rece i-a supraviețuit. Și acum trăim partea cea mai violentă, și mai periculoasă a lui. Gorbaciov a fost, totuși, un om al dialogului. Asta ne-a ferit de multe probleme, în faza cea mai periculoasă a schimbărilor în Europa și în lume.

Personalitatea sa a fost, inevitabil, controversată. Moștenirea lui este judecată, în fosta URSS, prin prisma dezastrului social generat de «terapiile de șoc», aplicate după destrămarea Uniunii și formarea CSI. Terapii de șoc de care nu e responsabil. El a fost, în gândirea sa politică, un social-democrat.

Nu pot spune că relațiile României cu URSS, înainte și după 1989, au fost bune. Dar după decembrie 1989 au fost corecte, în vârtejul acela de schimbări contradictorii greu de controlat.

Până la urmă, doar cei care au trăit acele vremuri îi pot judeca moștenirea. Un lucru nu i se poate reproșa: că nu a avut curajul schimbării. Fie și numai pentru asta, va rămâne în istoria agitatului secol XX. Dumnezeu să-l odihnească!”, arată un text publicat pe blogul personal al fostului președinte Ion Iliescu.

Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a murit marți, la vârsta de 91 de ani. Mihail Gorbaciov este considerat „una dintre cele mai importante figuri ale secolului XX” și „un om de stat unic”. Un val de mesaje din întreaga lume, de la foști și actuali șefi de stat și de guvern, a venit după moartea ultimului lider al Uniunii Sovietice, considerat omul care a pus capăt Războiului Rece.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Canicula ne topește mintea. Ce face căldura extremă cu sănătatea psihică fără să-ți dai seama. Ponturi și...
Newsweek
Creșterea pensiilor de la Marea Recalculare, anulată. Pensiile speciale au crescut cu 1.500 lei
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...