Ionuț Moşteanu s-a întâlnit cu Mark Kelly, membru al Comisiei pentru Forţe Armate în Senatul SUA. Ce au discutat cei doi

Data publicării:
Mark Kelly
Mark Kelly, senatorul din partea statului Arizona. Foto: Profimedia Images

Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, s-a întâlnit joi cu senatorul american Mark Kelly, membru al Comisiei pentru Forţe Armate şi al Comisiei pentru informaţii din Senatul SUA. Cei doi au discutat despre flancul estic al NATO şi programele de înzestrare româno-americane.

Discuţiile, care au avut loc la sediul ministerului, au vizat consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite în domeniul apărării, în contextul provocărilor de securitate din regiunea Mării Negre şi al evoluţiilor recente de pe flancul estic al NATO, potrivit MApN.

Cei doi oficiali au evidenţiat importanţa prezenţei militare americane în România ca element esenţial pentru postura de descurajare şi apărare a Alianţei în sud-estul Europei.

În cadrul întrevederii, ministrul Moşteanu a subliniat relevanţa deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Haga, desfăşurat săptămâna trecută, pentru coerenţa şi eficienţa posturii de apărare a Alianţei. În acest context, a fost evidenţiat rolul României ca stat aliat de încredere, cu contribuţii active la securitatea regională şi la sprijinirea Ucrainei în faţa agresiunii ruse.

„Securitatea regiunii Mării Negre este strâns legată de securitatea euroatlantică. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, bazat pe încredere, interoperabilitate şi angajamente solide, este un pilon al apărării naţionale şi al stabilităţii regionale”, a declarat Ionuț Moșteanu, potrivit unui comunicat.

În cadrul discuţiilor, a fost abordată şi cooperarea bilaterală în domeniul modernizării forţelor armate, cu accent pe programele de înzestrare aflate în derulare cu partenerul american. Partea română a prezentat progresele semnificative realizate în acest domeniu şi a reafirmat angajamentul României de a continua investiţiile în capabilităţi moderne, compatibile cu standardele NATO.

Totodată, a fost subliniată importanţa unei coordonări strânse între România şi Statele Unite în domeniul apărării, inclusiv în gestionarea ameninţărilor hibride din regiunea extinsă a Mării Negre.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să îţi ţii banii în siguranţă la bancă? Aşa primeşti şi o sumă în plus în fiecare lună pentru economii
Digi FM
Ianis Hagi și soția lui, Elena, și-au botezat fiul născut acum o lună. Ce nume au ales pentru primul nepot al...
Pro FM
Lionel Richie, dezvăluiri despre obiceiurile lui Michael Jackson: „Nu-și spăla hainele zile la rând și râdea...
Film Now
Nicole Kidman, prima apariție publică după ce a depus cererea de divorț de Keith Urban. Actrița nu și-a dorit...
Adevarul
Armata Română iese la „shopping”. Tancurile cu care am ține la respect Rusia: „Abrams sunt prea grele, avem...
Newsweek
Cum a ajuns guvernul să nu aibă bani să crească pensiile? Marea Recalculare a costat 4.000.0000.000€
Digi FM
Radu Drăgușin și-a cerut iubita în căsătorie, într-un cadru spectaculos. Cine e partenera fundașului...
Digi World
De ce e mai sănătos pentru copii să crească alături de un câine decât lângă o pisică. Studiul care schimbă...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat este atacat de un urs într-o parcare. Imaginile au devenit virale
Film Now
"Fața ei arată complet diferit!" Val de reacții după apariția Emmei Stone la Paris, din partea fanilor care...
UTV
David Măruță și Ilona Tand s-au despărțit după trei luni de relație. Ce spune Andra despre idila...