Klaus Iohannis, de Ziua Constituţiei României: Legea fundamentală ne invită să ne asumăm un rol activ în societate

Data publicării:
Klaus_Iohannis
Preşedintele României, Klaus Iohannis. Foto: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a precizat, într-un mesaj transim cu prilejul împlinirii a 30 de de ani de la aprobarea prin referendum a Constituţiei României, că „legea fundamentală ne invită să ne asumăm un rol activ în societate, să înțelegem limitele puterii statului, să ne exercităm drepturile cu bună-credință și să ne îndeplinim îndatoririle, toate pentru a clădi un viitor mai bun națiunii noastre”.

„În comparație cu marile democrații ale lumii, avem o Constituție tânără, concepută în lumina acestui nou început. În logica sa profundă, Legea fundamentală a realizat un echilibru între moștenirile culturale, instituționale și curentele de gândire ancorate în tradițiile democratice ale lumii”, a spus Iohannis, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Constituţiei României.

Şeful statului a mai arătat că legea fundamentală a stabilit legătura dintre cetățeni și instituțiile statului, prin crearea mecanismelor de control și echilibru, necesare asigurării legitimității și prevenirii abuzurilor.

„La 30 de ani de la aprobarea prin referendum a Constituției, trebuie să vorbim mai mult despre valorile și idealurile pe care le-a reunit legea noastră fundamentală, despre importanța și relevanța acestor valori și aspirații în societatea de astăzi. Înțelegerea Constituției contribuie în mod substanțial la întărirea legăturii dintre stat și cetățeni săi, pentru că nicio democrație nu poate subzista în absența unui set de valori comune, asumat și respectat ca atare.

Legea fundamentală ne invită să ne asumăm un rol activ în societate, să înțelegem limitele puterii statului, să ne exercităm drepturile cu bună-credință și să ne îndeplinim îndatoririle, toate pentru a clădi un viitor mai bun națiunii noastre.

Ziua Constituției este mereu un bun prilej de a conștientiza că responsabilitatea dezvoltării și modernizării societății noastre este una comună, iar acest efort este unul continuu pentru cei de astăzi, dar mai ales pentru generațiile care vor urma.

Ca Președinte al României, rămân puternic dedicat rolului constituțional de a veghea la respectarea Legii Fundamentale și la buna funcționare a instituțiilor publice”, a spus Klaus Iohannis.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...