Klaus Iohannis merge în Azerbaidjan. Va discuta despre transferul de energie printr-un cablu care va traversa Marea Neagră

Data publicării:
Preşedintele din Azerbaidjan, Ilham Aliyev dă mâna cu preşedintele României, Klaus Iohannis, pe 17 decembrie, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său din Azerbaidjan, Ilham Aliyev s-au întâlnit şi la Bucureşti, luna trecută. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, în perioada 2-3 februarie, unde va discuta cu omologul său, Ilham Aliyev despre mai multe proiecte comune, printre care şi transferul de energie electrică printr-un cablu submarin care va traversa Marea Neagră.

Vizita Președintelui Klaus Iohannis la Baku are loc în urma "convorbirilor foarte bune" avute cu președintele Ilham Aliyev, la București, pe 17 decembrie, informează Administraţia Prezidenţială.

"În continuarea discuțiilor de la București, din luna decembrie 2022, va fi evaluat stadiul implementării proiectelor de interconectare regională precum cablul submarin de transport pentru energie electrică și va fi abordată inițierea de proiecte similare în domeniul digital. Un alt subiect de discuții vizează extinderea cooperării privind inițiativele strategice între Europa și Asia Centrală, folosind rolul de punți de legătură al României și al Republicii Azerbaidjan", se arată în comunicat.

Proiectul cablului submarin este momentan la stadiul studiului de fezabilitate, care ar trebui finalizat până în septembrie.

Cablul ar urma să fie realizat în şase ani şi va avea o lungime de 1.195 de kilometri, dintre care 1.100 prin Marea Neagră şi 95 terestru.

Proiectul face parte dintr-un acord semnat la Bucureşti, în decembrie, între România, Azerbaidjan, Georgia şi Ungaria.

Republica Azerbaidjan este primul stat din regiunea Caucazului de Sud cu care România a ridicat relațiile bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, în anul 2009, ambele state confirmând deschiderea și interesul pentru aprofundarea acestuia, precum și pentru dezvoltarea de proiecte strategice cu impact regional.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...