Klaus Iohannis merge la Paris, la un dineu informal cu președintele Franței, Emmanuel Macron

Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis. Foto: Administrația Prezidențială

Klaus Iohannis va participa, miercuri, la invitația lui Emmanuel Macron, la un dineu de lucru informal la Paris, privind situația de securitate din Sahel. De asemenea, în perioada 17-18 februarie 2022, va lua parte la cel de-al VI-lea Summit UE – Uniunea Africană, organizat la Bruxelles.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cu prilejul reuniunii de la Paris de miercuri, ţările din regiune şi partenerii lor internaţionali angajaţi în lupta împotriva grupărilor teroriste vor discuta despre evoluţiile politice şi militare/de securitate din teren, reconfirmând voinţa de a-şi continua parteneriatul pe termen lung pentru a face faţă împreună tuturor provocărilor reprezentate de ameninţarea teroristă, în beneficiul securităţii europene, dar şi al securităţii cetăţenilor din statele saheliene, inclusiv prin noi forme de angajament.

"Preşedintele Klaus Iohannis va reitera cu acest prilej angajamentul ferm al României pentru securitatea regiunii Sahel, materializat prin participarea ţării noastre la misiunile UE şi ONU din regiune, respectiv prin decizia de a lua parte la Forţa Takuba, reuniunea urmând să dezbată viitorul acestei misiuni în contextul recentelor evoluţii securitare din Sahel", informează sursa citată.

Administraţia Prezidenţială arată că participarea preşedintelui Klaus Iohannis la Summitul Uniunea Europeană - Uniunea Africană de la Bruxelles, care va avea loc joi şi vineri, se înscrie în seria demersurilor întreprinse de statul român pentru creşterea profilului în plan global, în mod special prin mai buna valorificare a relaţiilor în plan bilateral şi multilateral cu ţările de pe continentul african, precum şi pentru evidenţierea contribuţiei ţării noastre la dezvoltarea şi securitatea continentului african, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19.

"În cadrul lucrărilor Summitului, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia eforturile constante ale României în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor comune UE-UA, axate pe pace, securitate şi bună guvernare; sprijinirea sectorului privat şi integrarea economică; dezvoltarea economică sustenabilă prin educaţie, cultură şi formare profesională; finanţare pentru creştere economică şi durabilă; schimbări climatice şi tranziţia energetică; sisteme de sănătate şi producţia de vaccinuri", arată sursa citată.

Conform sursei citate, participarea României la Summit, la cel mai înalt nivel, contribuie la revitalizarea legăturilor tradiţionale ale ţării noastre cu statele africane, în scopul identificării de noi oportunităţi reciproc benefice, precum şi la reconsolidarea profilului României de donator de asistenţă pentru dezvoltare, mai ales în domeniul educaţional.

Summitul UE - UA din acest an reprezintă un moment de referinţă pentru relaţiile dintre cele două continente, prin transformarea parteneriatului dintre cele două organizaţii într-un format bazat pe egalitate şi responsabilitate, eficient, dinamic şi inovativ, menit să asigure promovarea priorităţilor comune.

În marja participării la Summitul UE - Uniunea Africană, şeful statului va avea şi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...