Klaus Iohannis pleacă în Germania ca să primească premiul „Otto cel Mare”

Data publicării:
Klaus Iohannis la Bruxelles
Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European. FOTO: Agerpres

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi miercuri, 14 octombrie, la Magdeburg, Republica Federală Germania, premiul „Otto cel Mare” („Kaiser-Otto-Preis 2020”), pentru „onorarea marilor merite în procesul european de unificare”, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Domul din Magdeburg (Catedrala Sfinților Mauritius și Katharina), loc simbolic, cu semnificație deosebită pentru istoria Europei, care adăpostește de peste 1000 de ani mormântul lui Otto I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. 

În cadrul festivității, discursul Laudatio va fi rostit de către Heiko Maas, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania. La ceremonie vor fi prezenți Reiner Haseloff, Premierul landului Saxonia Anhaltină, Rainer Robra, Ministru de Stat și Șef al Cancelariei de Stat Saxonia Anhaltină, precum și Lutz Trűmper, Primarul general al orașului Magdeburg.

Premiul „Otto cel Mare” este acordat, o dată la doi ani, personalităților și organizațiilor care au merite deosebite în procesul european de unificare și în promovarea gândirii europene. Distincția a fost acordată pentru prima dată în anul în 2005, cu ocazia aniversării a 1200 de ani de existență a orașului Magdeburg.

Printre personalitățile cărora li s-a decernat până în prezent această distincţie se numără Cancelarul Germaniei Angela Merkel, fostul Preşedinte al Germaniei Richard von Weizsäcker, fostul Președinte al Letoniei Vaira Vīķe-Freiberga, precum și fostul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Federica Mogherini. În anul 2015, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a fost prima instituţie distinsă cu acest premiu.

Anul trecut, președintele a primit și premiul Charlemagne (Carol cel Mare) pentru anul 2020. Juriul i-a acordat această distincție pentru că a fost „un campion de excepție” în promovarea valorilor europene și a cooperării din UE.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Fiica Elenei Udrea nu știe că mama ei a fost eliberată din închisoare: "Sper să nu fie un șoc pentru ea"
Pro FM
Chris Martin, ironic în momentul în care surprinde doi tineri îmbrățișați, în timpul unui concert: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
vladimir putin la birou
Ultimatumul lui Trump de încetare a focului în Ucraina, ignorat de Rusia: „Moscova nu acceptă ameninţări”
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra