Klaus Iohannis: Vaccinul anti-COVID va ajunge în România în primul trimestru din 2021

Data actualizării: Data publicării:
iohannis conferinta de presa
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, în cel mai fericit scenariu, primele doze de vaccin anti-COVID vor ajunge în România în primul trimestru al anului viitor. Primii care vor fi vaccinați sunt angajații din domeniul sănătății și persoanele din categorii vulnerabile, a spus Iohannis. Declarația a fost făcută după întâlnirea cu reprezentanți ai sistemului de sănătate în care au fost discutate măsurile pentru gestionarea epidemiei COVID-19.

Situaţia epidemiologică de la nivelul tuturor statelor europene se degradeaază rapid, iar populaţia e expusă unui risc major de infectare cu SARS-CoV-2. În acest context, ne punem cu toţii mari speranţe în dezvoltarea cât mai curând posibil a unui vaccin anti COVID, sigur şi eficient, iar eforturile la nivel internaţional confirmă dorinţa tuturor de a avea acest vaccin. România e parte a colaborării pentru furnizarea de vaccinla nivel european”, a spus Iohannis.

Președintele a precizat că România este parte a acordurilor încheiate de Comisia Europeană pentru un vaccin împotriva noului coronavirus, atunci când acesta va fi disponibil. România va beneficia de 10 milioane de doze de vaccin.

Din cauza cererii foarte mari, toate țările vor primi vaccinul în tranșe.

„Când va fi disponibil vaccinul, toate statele membre vor primi cota din prima tranşă. Primii vaccinaţi vor fi lucrătorii din sistemul medical, dar şi persoanele din grupele de risc.

Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme, asta trebuie să fie foarte clar, în primăvară. Vrem să ne asigurăm, totodată, că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale”, a spus preşedintele.

Iohannis a spus că România trebuie să fie pregătită pentru a putea vacccina populația.

Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluții de acțiune la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital.

Totodată, pentru a informa corect populația și a combate dezinformarea, este absolut necesar un proces de comunicare clar, transparent și eficient”, a spus el.

Ministrul Sănătății mi-a prezentat pe larg strategia de vaccinare anti-COVID în România, platformele de vaccinuri, cadrul legal, modul în care va fi organizat și va funcționa programul național și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție. Toate aceste aspecte sunt foarte importante și sunt analizate inclusiv la nivel european, pentru că noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare.

Fiind o problemă de importanță majoră, fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie la rândul lor să fie bine instruiți”, a spus Iohannis.

Am solicitat ministrului Sănătății să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare și să stabilească un plan de asigurare a stocurilor de materiale de care va fi nevoie. De asemenea, am discutat și aspecte de logistică legate de depozitare și distribuție, dar și despre dezvoltarea unor mecanisme de supraveghere activă a tuturor elementelor legate de procesul de vaccinare”,a adăugat el.

Președintele a făcut un nou apel la români să respecte toate măsurile de protecție, până la apariția unui vaccin - purtarea măștii, igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, munca la distanță, acolo unde este posibil.

Sunt lucruri care stau în puterea noastră și, momentan, singurele metode care pot contribui decisiv la controlul pandemiei”, a spus Iohannis.

Nu vrem să vaccinăm pe nimeni cu forța, dar este recomandat. Comisia Europeană va cumpăra acele tipuri de vaccin care sunt sigure și eficiente, care să ne garanteze că nu ne vom îmbolnăvi”, a mai spus el, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor.


La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au fost prezenți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, secretarul de stat Raed Arafat și Alexandru Rafila, reprezentatul României la OMS și candidat PSD la alegerile parlamentare.

Președintele a avut și săptămâna trecută discuții cu ministrul Sănătății, dar și cu specialiști care se ocupă de secțiile de Terapie Intensivă.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Miturile alimentare „sănătoase” care fac mai mult rău decât bine. Nutriționist: „Unul dintre cele mai rele...
Newsweek
Judecătorii CCR cu pensii speciale de 68.000 lei au decis: Plata CASS la pensie este obligatorie
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...