Klaus Iohannis: Tensiunile dintre Turcia și Grecia ne îngrijorează

Data publicării:
klaus-iohannis-nicolae-ciuca-ziua-marinei-2020-presidency (3)
Foto: Administrația Prezidențială

Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că situația tensionată dintre Turcia și Grecia în Mediterana este îngrijorătoare. „Evident că ne îngrijorează”, a spus șeful statului, întrebat dacă România este preocupată de conflictul dintre cele două țări aliate în NATO.

„Evident că ne îngrijorează. Aceste tensiuni care au crescut în ultimele săptămâni nu ne fac bine nici UE nici NATO. Noi am fost din capul locului de părere că orice diferend se rezolvă pe cale amiabilă, nu prin înarmări și gesturi care pot fi prost înțelese”, a spus președintele României.

Acesta a precizat că „acum” nu sunt motive de îngrijorare punctuale pentru România din cauză că Turcia explorează în Marea Neagră în apropierea perimetrului românesc Neptun Deep. 

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, a propus, vineri, la Berlin, în cadrul discuțiilor purtate de miniștrii de externe ai UE pe tema conflictului dintre Grecia și Turcia pe marginea explorărilor din Mediterana, ca Turcia să înceteze operațiunile, urmând să fie instituit un moratoriu asupra explorărilor în zonele maritime aflate în dispută, se arată într-un comunicat al MAE.

România și-a exprimat susținerea fermă față de Grecia, în contextul în care Turcia forează și în Marea Neagră, în apropierea perimetrului românesc Neptun, Erdogan anunțând găsirea celui mai mare zăcământ de gaze din istoria țării sale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...