L. Orban: PSD momește primarii din România cu bani care nu îi aparțin, ca să nu se implice în campanie

Data actualizării: Data publicării:
miting pnl ludovic orban

Preşedintele PNL Ludovic Orban a susţinut azi, la Brăila, că mai mulţi primari liberali i-ar fi spus că li se condiționează  acordarea de proiecte finanțate din Fondul de dezvoltare și investiții, de neimplicarea în campania electorală pentru europarlamentare și pentru referendum. 

Mi-a fost semnalat de  mai mulți colegi și de foarte mulți cetățeni că domnul Dragnea a anunțat 10 miliarde de euro sunt la dispoziția Primăriilor pentru a accesa fonduri din fantomaticul Fond de dezvoltare și investiții, care a fost înființat prin Ordonanța 114.

De asemenea, avem informații de la primari liberali, că sunt invitați la întâlniri cu președinți de Consilii Județene, cu miniștrii din Guvern, întâlniri în locații ascunse, în care pur și simplu li se condiționează  acordarea de proiecte finanțate din acest Fond de dezvoltare și investiții, de neimplicarea în campania electorală pentru europarlamentare și pentru referendum. Adică ce face PSD astăzi? Momește toți primarii din România cu bani care nu le aparțin, bani care nici  măcar nu există în Legea bugetului de stat, pentru că finanțarea Fondului de dezvoltare și investiții se face prin împrumuturi de la trezorerie, nu există prevedere bugetară cu  sume alocate pentru acest Fond de dezvoltare și investiții și folosește banul public ca să corupă primari, inclusiv PSD care nu îi mai suportă și care nu mai vor să audă de PSD, să-i determine să nu se implice în campanie sau eventual să se implice în campanile de partea PSD", a declarat Orban.

Liderul PNL a adăugat că actualul Guvern nu are capacitatea să finanțeze proiectele din PNDL și nici de a susține investițiile publice care au demarat fie investiții publice guvernamentale, fie investiții publice locale.

"Guvernul care jefuiește bugetele locale și care îi lasă pe primari fără banii de investiții, fără bani de cofinanțare, fără bani de asigurare a cheltuielilor curente, vine acum prin vocea lui Dragnea și spune: băi băieți, mai am 10 miliarde de euro puși de o parte, pe care nu îi are și o să vă și demonstrez,  și dacă nu faceți campanie o să vă finanțez proiecte din cele 10 miliarde de euro, care nu există. Eu atâta ticăloșie, atâta nemernicie, atâta fățărnicie și,  mai ales, asta este un  fake news vizibil pentru orice om cu bun simț, eu nu am văzut niciodată.

De ce vă spun că nu există 10 miliarde? Pentru că prin Hotărârea de Guvern în care s-a stabilit care este plafonul de credite care pot fi angajate prin împrumut de la Ministerul Finanțelor, prin trezoreria statului, suma care este alocată pentru Fondul de dezvoltare si investiții adminstrat de Comisia Națională și Prognoză, este de aproximativ 68 de milioane de euro. Păi între 68 de milioane de euro, care sunt aprobați prin act normativ, Hotărâre de Guvern, nu vă vorbesc de povești și 10 miliarde pe care le promite Dragnea fiecărui primar din România ca să-i convoace pe primari prin tot felul de locații ascunse în care să-i șantajeze că nu le dă proiecte dacă fac campanie pentru celelalte partide pe listele cărora au fost aleși, deci diferența dintre 68 milioane de euro și  10 miliarde de euro, este o diferență ca de la cer la pământ", a adăugat Orban. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...