Legea prin care statul ia impozit de două ori pe unele terenuri agricole, contestată la CCR de USR și Forța Dreptei: „Este o mizerie”

Data actualizării: Data publicării:
ciocanel-ccr-inquam-photos-octav-ganea
Curtea Constituțională a României. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputaţii USR şi Forţa Dreptei au sesizat Curtea Constituţională pe legea prin care PSD şi PNL îi obligă pe români să plătească un impozit suplimentar de 80% pentru terenurile agricole din extravilan pe care le vând mai repede de 8 ani de la momentul dobândirii.

„Este o mizerie, PSD şi PNL îi obligă pe oameni să plătească de două ori impozit pentru acelaşi lucru, pentru că acest impozit de 80% dublează impozitul din Codul fiscal de 3%. E unul din proiectele prin care marii arendaşi şi latifundiari, precum Paul Stănescu de la PSD, ţin blocată piaţa terenurilor din România. Tot promovează astfel de legi pentru a concentra, prin hiperbirocraţie şi impozitare excesivă, terenurile în mâna unui grup mic de oameni, cu încălcarea principiului liberei circulaţii a terenurilor şi capitalurilor”, a explicat deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă preluat de News.ro.

Sesizarea depusă la CCR vizează legea de aprobare a OUG 104/2022, adoptată pe 12 decembrie, prin votul PSD, PNL, UDMR şi al minorităţilor naţionale.

Legea încalcă mai multe prevederi din Constituţie, inclusiv cele referitoare la egalitatea în drepturi şi dreptul la proprietate privată.

Concret, legea afectează dreptul de proprietate privată prin crearea unei diferenţe de tratament între terenurile agricole în funcţie de caracteristicile lor specifice, ceea ce conduce la o aplicare inegală a legii şi la o restricţionare sau discriminare indirectă a drepturilor de proprietate privată ale unor proprietari de terenuri.

De asemenea, legea este neconstituţională din cauza introducerii unei duble impuneri fiscale, pe lângă impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare. Practic, sunt impuse două taxe distincte pentru acelaşi procedeu sau activitate economică, mai spune sursa citată.

„Nu în ultimul rând, legea operează modificări în ceea ce priveşte regimul general al proprietăţii, pentru care Senatul este Cameră decizională, nu Camera Deputaţilor. Or, atunci când o lege este adoptată de o Cameră care nu este desemnată ca fiind decizională pentru acea materie, se încalcă principiile de bază ale separării şi echilibrului puterilor în stat, aşa cum sunt ele prevăzute în Constituţie”, mai arată comunicatul USR.

Cât despre ordonanţa de urgenţă aprobată prin lege, dincolo de faptul că nu exista vreo situaţie excepţională care să justifice adoptarea ei de către Guvern, în momentul adoptării exista deja în dezbaterea Parlamentului un proiect pentru reglementarea vânzării terenurilor agricole situate în extravilan.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Era de aşteptat, nu putea trăi fără el! Anunţul trist despre Nina Iliescu, văduva fostului preşedinte, a...
Digi FM
Tragedie în vacanță all-inclusive: Un bărbat de 70 de ani a murit după ce a mâncat pui insuficient gătit în...
Pro FM
Kelly Clarkson, în lacrimi pe scenă, cu doar 12 zile înainte de moartea fostului soț, Brandon Blackstock...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Evadare din gelozie. Deținutul de la Mărgineni a fugit după ce a aflat că iubita minoră are o relație cu...
Newsweek
Budăi: PSD nu a fost de acord cu CASS la pensie peste 3.000 lei. Când crește pragul la 4000 lei?
Digi FM
În ce relații au rămas Daciana Sârbu și Victor Ponta după divorț. Fosta soție a politicianului nu s-a ferit...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...