După huiduielile pe care nici fanfara nu le-a putut acoperi, PSD organizează alt miting la Iași

Data actualizării: Data publicării:
dragnea

Liderul PSD Iaşi, Maricel Popa, susţine că social-democraţii vor organiza, în 9 mai, la Iaşi, un eveniment regional, de Ziua Europei, cu 40.000 de oameni, în prezenţa lui Liviu Dragnea. El adaugă că nu se aşteaptă să apară incidente.

Maricel Popa a declarat, joi seară, pentru News.ro, că PSD va sărbători la Iaşi Ziua Europei, printr-un spectacol în aer liber, la eveniment urmând să participe şi Liviu Dragnea.

"Vrem să sărbătorim Ziua Europei. Va fi un concert folcloric, va veni şi Cenaclul Flacăra, vor fi şi cântece patriotice. Vor participa zeci de mii de oameni, din Iaşi, dar şi din celelalte judeţe ale Moldovei. Noi sperăm să fie peste 40.000 de oameni", a afirmat Maricel Popa.

Întrebat dacă acţiunea PSD de la Iaşi nu prezintă riscuri, după ce, tot la Iaşi, Liviu Dragnea a fost huiduit de câteva sute de oameni la Conferinţa Judeţeană PSD Iaşi din 20 aprilie, Maricel Popa a precizat că nu se aşteaptă la incidente şi că vor fi luate măsuri de siguranţă.

Pe reţelele sociale, ieşenii critică vehement ideea PSD de a organiza un miting regional în oraş, unii dintre ei afirmând că "evenimentul pus la cale de PSD pe 9 mai sună a provocare".

În 24 aprilie, candidatul PNL aflat pe primul loc pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare, Rareş Bogdan, a îndemnat PSD să renunţe la ideea mitingului de la Iaşi din 9 mai.

"Când toată presa mondială este cu ochii pe Summit-ul de la Sibiu, exact atunci Liviu Dragnea face un miting împotriva Europei, împotriva aşa-zişilor duşmani ai PSD, care nu-i lasă pe ei să guverneze", a spus Rareş Bogdan, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra