Mai mulţi intelectuali, uimiţi de posibilii consilieri prezidenţiali. Reacția lui Klaus Iohannis

Data publicării:
1384310 825388847513154 7134337840309732611 n

 

Mulţumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o în numele unui grup de intelectuali. Îi asigur pe semnatarii ei că rămân credincios promisiunilor şi angajamentelor pe care mi le-am luat faţă de românii din ţară şi din străinătate. Acest lucru se va reflecta în toate deciziile mele, inclusiv în privinţa echipei de consilieri”, a scris preşedintele ales, Klaus Iohannis, duminică, pe contul său de Facebook.

În scrisoarea deschisă publicată zilele acestea în Revista 22, semnată de numeroşi intelectuali, în frunte cu Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Andrei Oişteanu, Magda Cârneci, Andrei Cornea, Vladimir Tismăneanu, aceştia îi transmit lui Klaus Iohannis că victoria sa în alegerile prezidenţiale a reprezentat „o cauză pentru societatea civilă din România”, scrie Mediafax.

„Chiar dacă în alegeri aţi fost candidatul unei alianţe de partide, votul a fost acordat acelor principii cu care am înţeles că vă identificaţi: lupta împotriva corupţiei, întărirea statului de drept, modernizarea ţării, impunerea unui alt stil de a face politică. Aţi vorbit recent despre asasinarea României în aceşti 25 de ani ai tranziţiei ca urmare a parazitării bugetului ţării de către o alianţă a clasei politice cu oameni de afaceri oneroşi. Cei ieşiţi în stradă la Cluj, Timişoara şi Bucureşti n-au manifestat în sprijinul vreunui partid politic, ci pentru valorile pe care le întruchipaţi în ochii lor. Ca primar al Sibiului, participând prea puţin la jocurile puterii de la centru, păreaţi să proveniţi mai curând din rândul lor decât din rândul acelor politicieni versaţi pentru care interesele de grup predomină asupra celor naţionale. La urma urmei, de asta aţi şi fost votat", se arată în textul menţionat.

Semnatarii scrisorii spun că au fost uimiţi când au citit lista posibililor săi colaboratori.

„Tocmai pentru că aţi generat atâtea speranţe, am fost uimiţi când am citit lista posibililor dumneavoastră colaboratori. Până acum nu aţi dat nici o dezminţire în privinţa lor. Desigur, nu ne-am închipuit nici o clipă că echipa care vă va însoţi la Cotroceni va fi lipsită de orice culoare politică. Suntem totuşi uimiţi şi îngrijoraţi că v-aţi oprit, pentru funcţia de şef al cancelariei prezidenţiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale cărei antecedente nu-l recomandă în nici un caz ca pe un democrat veritabil. De la traseul său curricular, care începe în perioada Văcăroiu, traversează „perioada Năstase” virând apoi către Crin Antonescu trecând apoi prin opinia sa, pe care a făcut-o publică, privind parteneriatul româno-american, şi până la felul în care se exprimă domnia sa („jigodie frustrată”, (...) „mai caută pe goagăl”) e în grav dezacord cu ce aşteptăm din partea instituţiei prezidenţiale. Stilistic, se află la antipozi faţă de dumneavoastră, şi ne e greu să ne închipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune şi despre ceilalţi consilieri ce par a fi fost nominalizaţi”, menţionează ei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se impozitează banii de dar la nuntă și botez? Ce spun reprezentanții ANAF
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Generali iranieni au fost sunați de agenți ai Mossadului după atacul asupra Israelului: „Avem toate...
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”