Marcel Ciolacu anunţă că România va creşte capacitatea de transport pentru cerealele din Ucraina

Data publicării:
palatul victoria
Premierul României, Marcel Ciolacu. FOTO: Facebook

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, a anunţat, sâmbătă, că România şi-a asumat un rol de maximă importanţă în asigurarea tranzitului de cereale ucrainene către pieţele internaţionale şi va creşte capacitatea de transport, cu sprijinul partenerilor internaționali și ai UE. 

"România şi-a asumat un rol de maximă importanţă în asigurarea tranzitului de cereale ucrainene către pieţele internaţionale, astfel încât mai mult de 60% din totalul acestor exporturi au fost realizate prin coridoarele de transport din ţara noastră. În perioada următoare este vizată o creştere a capacităţii de transport, cu sprijinul direct al partenerilor internaţionali şi ai Uniunii Europene", a declarat Ciolacu, într-o intervenţie în format online la Summit-ul internaţional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, premierul a subliniat rolul esenţial al României în facilitarea exporturilor de cereale ucrainene prin intermediul coridoarelor de solidaritate create la nivelul Uniuni Europene. De asemenea, a reafirmat solidaritatea României faţă de Ucraina şi a transmis felicitări omologului său ucrainean, Denys Shmyhal, pentru nivelul de cooperare excelent orientat spre extinderea conexiunilor terestre, feroviare, fluviale şi maritime dintre cele două ţări.

"Şeful Executivului român a condamnat în termenii cei mai fermi atacurile ilegale şi nejustificate ale Rusiei în Ucraina, care constituie crime de război. De asemenea, a condamnat bombardamentele ruseşti din Ucraina în proximitatea frontierei cu România, care afectează infrastructura necesară transportului de cereale pe pieţele internaţionale" se mai arată în comunicatul amintit.

Ajuns anul acesta la cea de-a doua ediţie, Summit-ul internaţional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială marchează importanţa programului umanitar "Cereale din Ucraina", iniţiat în 2022 de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, precizează sursa citată.

Au participat, fizic sau online, la acest summit aproape 30 de înalţi demnitari, şefi de state, de guverne şi miniştri de externe din ţări europene, SUA, Japonia, Republica Coreea, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, reprezentanţi ai instituţiilor Uniunii Europene, Secretarul General ONU, Antonio Guterres, precum şi Secretarul General al Consiliului de Cooperare al Golfului, Jasem Mohamed AlBudaiwi, pentru a acorda sprijin nemijlocit securităţii alimentare la nivel mondial prin asigurarea exporturilor de cereale din Ucraina către pieţele internaţionale şi în special către ţările cele mai vulnerabile. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...