Marcel Ciolacu despre candidatura lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Nu o înțeleg pe aia cu independent. Asta e în zona de ipocrizie”

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Marcel Ciolacu, președintele PSD. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că se fac prea multe calcule în privinţa alegerilor prezidenţiale, întrebat fiind dacă va fi încurcat de candidatura lui Mircea Geoană, informează news.ro.

„Facem prea multe calcule. Aţi făcut calcule şi la europarlamentare şi aţi spus că această condiţie va avea 50%. După redistribuire am avut 57%. Haideţi să îi lăsăm pe români”, a răspuns Marcel Ciolacu la România TV.

Marcel Ciolacu a afirmat că nu înţelege de ce Mircea Geoană insistă cu ideea de candidat independent.

„Ce nu înţeleg, în continuare, nu o înţeleg pe aia cu independent. O să mă duc la partid să le spun «Ştiţi, nu mai vreau să să fiu preşedinte la voi la partid, ştiţi, sunt independent, de mâine». Eu sunt independent. Asta e în zona de ipocrizie. Păi ce, ai fost îndependent? Că toată viaţa ta ai fost preşedinte la PSD, ai fost pus în funcţii de PSD, ai candidat din partea PSD-ului. Cum eşti independent? Ţi-ai făcut partid, ai candidat cu partidul tău, ai încercat acuma să aduni toţi care nu-şi mai găsesc loc pe alte liste, în toate partidele. Sunt independent aşa, generic, aşa îmi place mie, aşa mi-a dat mie sondajele de opinie, în discuţiile cu consultanţii, că e bine să mă dau independent”.

Liderul PSD a transmis că românii îşi vor spune punctul de vedere la vot, iar scenariile politice vor trebui să se adapteze după rezultat.

„Haideţi să vedem ce fac românii la vot, să îi lăsăm pe ei să decidă. Am văzut-o pe doamna Lasconi, o doamnă respectabilă, nu am să vorbesc niciodată ceva de rău, dar a zis «dom-le eu îl pun premier pe Bolojan» (...) Dacă vin pe acelaşi sistem a lui Iohannis, «nu contează ce votează românii, vă spun eu că dacă eu câştig, pe el îl pun». Păi iar nu respectăm Constituţia. Aş vrea să lăsăm românii să voteze şi pe urmă să vedem pe cine trebuie să desemnez, conform Constituţiei, care e legea de bază”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

NATO a anunţat marţi demisia lui Mircea Geoană din funcţia de secretar general adjunct al organizaţiei. Mircea Geoană a scris pe Facebook că a fi în conducerea NATO a fost onoarea vieţii sale şi că, pe măsură ce trece la un nou capitol, priveşte cu mândrie la ”timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianţe din istorie”.

În următoarele zile este aşteptat un anunţ al lui Geoană privind candidatura la Preşedinţie.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Tragedie la Lisabona: trei morți și peste 20 de răniți după ce funicularul Gloria a deraiat VIDEO
Digi FM
"Nu aș lucra niciodată cu astfel de oameni". Liam Neeson dezvăluie regula de aur pe care o respectă mereu pe...
Pro FM
Antonio de la Rua, din nou în public, la un concert susținut de Shakira. Fan: „Privește-i chipul, sigur are...
Film Now
Salma Hayek, 59 de ani serbați în costum de baie, cu un cocktail în mână, pe barcă: "Încă dansez. Vă...
Adevarul
Putin rescrie istoria retragerii din 2022 din marșul spre Kiev: „Ne-au rugat insistent europenii”
Newsweek
Se schimbă modul de acordare pentru pensia de handicap. Ce condiții trebuie îndeplinite? Document
Digi FM
"Nu există nimic magic în trei mese pe zi". De ce pentru unii funcționează două mese, iar pentru alții mai...
Digi World
Arheologii au scos la iveală în deșertul Egiptului o descoperire de valoare și secrete vechi de peste 1.500...
Digi Animal World
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Film Now
Dwayne Johnson, mai slab ca niciodată. Val de reacții după apariția actorului la Veneția: „De cât timp n-a...
UTV
Mădălina Ghenea, a întors toate privirile la Festivalul de Film de la Veneția 2025. Presa din Italia a...