Marcel Ciolacu: Intrăm într-un regim de mobilizare generală. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou

Data actualizării: Data publicării:
marcel ciolacu
Marcel Ciolacu, premierul României. Foto: George Călin/ Inquam Photos

Premierul Marcel Ciolacu, a declarat joi seară, la finalul ședinței de guvern, că „acest mandat este despre reforme și economie” și că „la Guvernul României și la toate ministerele de linie a anunțat că se intră într-un regim de mobilizare generală”. El a adăugat că „avem de livrat ținte și jaloane din PNRR și că nu putem rata nimic”.

„Am dat colegilor primele drafturi de ordonanțe pe care vrem să le citim în următoarea ședință de Guvern pentru a le aplica cât mai urgent. Este vorba de reducerea prețurilor la alimentele de bază, sprijinirea procesării de alimente, schema de susține a industriei materialelor de construcții, plus introducerea energiei verzi în firmele agricole”, a declarat Marcel Ciolacu, la finalul ședinței de guvern.

El a mai adăugat că „toți funcționarii trebuie să înțeleagă că avem nevoie de performanță în administrație” și că „statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou”.

„Toți funcționarii trebuie să înțeleagă că avem nevoie de performanță în administrație. Statul român nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou, iar asta e valabil de la nivel de ministru până la nivelul funcționarilor de execuție. În acest moment, la Guvernul României și la toate ministerele de linie am anunțat că intrăm într-un regim de mobilizare generală. Avem de livrat ținte și jaloane din PNRR și nu putem rata nimic, pensiile speciale, legea salarizării, managementul companiilor de stat”, a mai explicat premierul.

Ciolacu a mai spus că „mandatul acestui guvern este despre reforme și economie”.

„Mandatul acestui guvern este despre reforme și economie, cum poate economia să producă mai multă valoare și locuri de muncă și rezultatele să se vadă concret în buzunarele oamenilor. În fiecare ședință de guvern avem noi măsuri de stimulare economică. Primul și cel mai concret rezultat al unei guvernări bune este ca inflația să scadă, oamenii să simtă asta în prețurile unor produse de bază. Asta vrem să facem imediat și să acționăm încă de săptămâna viitoare. Alături de acest demers, avem alte măsuri țintite pentru a susține agricultura, construcțiile și energia. Din punctul meu de vedere, sunt domeniile care fac diferența pentru oameni”, a conchis acesta.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...