Marcel Ciolacu: Mult succes, Joe Biden și Kamala Harris

Data publicării:
președintele PSD marcel ciolacu
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj de felicitare pentru președintele SUA, Joe Bide în ziua inaugurării. Foto: George Călin

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a scris miercuri un mesaj pe Facebook în care salută „preluarea mandatului de Președinte al Statelor Unite ale Americii de către Joe Biden”. Ciolacu spune că, sub noua administrație Biden, își dorește ca parteneriatul cu România să fie „extins și benefic ambelor părți”.

„Salut preluarea mandatului de Președinte al Statelor Unite ale Americii de către Joe Biden.

Planul economic și social al noii administrații americane, din care pot învăța și guvernanții din România, se ridică la 1,9 trilioane de dolari și cuprinde printre altele creșterea salariului minim la 15 dolari / oră, acordarea unui sprijin financiar fiecărei familii pentru stimularea consumului, creșterea finanțării pentru campania de vaccinare și educație, proiecte mari de infrastructură și modernizarea economiei. Mai exact măsuri economice propuse și de PSD și atacate în mod repetat de alianța PNL-USR”, scrie Marcel Ciolacu.

Președintele PSD transmite că este „convins” că noua majoritate democrată va permite SUA să rămână un model de democrație.

„Cel de-al 46-lea președinte al SUA și-a propus ca Statele Unite să revină în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, să revigoreze parteneriatul transatlantic și să joace un rol activ în NATO, element esențial pentru România.

Sunt convins că noua majoritate democrată va permite Statelor Unite să continue să rămână un model de democrație și ne dorim ca parteneriatul cu România să fie extins și benefic ambelor părți.”, transmite Ciolacu.

Președintele PSD își încheie mesajul transmițând „mult succes”, noului președinte al SUA.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri