Marcel Ciolacu: Pilonul 2 de pensii nu trebuie desființat, dar trebuie dezvoltate asigurările private

Data publicării:
bani bancnote 50, 100, 200 de lei
Marcel Ciolacu neagă că s-ar intenționa desființarea Pilonului 2 de pensii Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că Pilonul II de pensii nu trebuie desfiinţat, chiar dacă un astfel de sistem ar mai fi întâlnit doar în Venezuela, potrivit liderului social-democrat. În schimb, el consideră că este nevoie de o dezvoltare a legislaţiei în domeniul asigurărilor private.

„Se pare că mai este (acest sistem - n.r.) în Venezuela, nu suntem chiar unicat. (...) Eu cred că Pilonul II nu trebuie desfiinţat, dar, în schimb, trebuie să dezvoltăm şi în ceea ce priveşte asigurările private, să dezvoltăm tot lanţul, este insuficient ce s-a făcut pentru anul 2022. Trebuie dezvoltată toată legislaţia şi să îi dăm cu totul şi cu totul altă anvergură”, a afirmat Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă se discută despre o reducere a contribuţiei la pensiile private obligatorii, liderul social-democrat a negat acest fapt.

„Nu a fost nicio astfel de discuţie vreodată, nici în interiorul partidului, nici în interiorul grupului Partidului Social Democrat şi nu am auzit nici la altcineva”, a susţinut Marcel Ciolacu.

În 2018, atunci când la conducerea PSD s-a aflat Liviu Dragnea, guvernarea social-democrată intenționa să introducă modificări legislative ce ar fi afectat Pilonul 2 de pensii.

Declarațiile liderului social-democrat intervin în condițiile în care o ordonanță adoptată recent de guvern, care introduce modificări la Codul fiscal, nu mai prevede exceptarea de la plata impozitului pe dividendele încasate de fondurile private de pensii, iar specialiștii au avertizat că vor fi afectate activele fondurilor de investiții și implicit banii deținuți de fiecare persoană care contribuie la Pilonul 2, potrivit HotNews.

Practica internațională este de a evita o astfel de dublă impozitare și în multe țări fondurile de pensii sunt scutite de impozitul pentru dividende din plasamente. Dar la noi, dintr-o scăpare sau nu, se va introduce o taxare de 8%. Dacă a fost o scăpare, atunci ea poate fi corectată în procedura parlamentară până la finalul anului.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...